Două grupuri infracţionale au fost destructurate de poliţiştii vâlceni
Două grupuri infracţionale au fost destructurate de poliţiştii vâlceni
Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea – Biroul Investigaţii Criminale au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii furturilor din autovehicule.
Astfel, poliţiştii au reuşit identificarea a zece principali suspecţi de comiterea mai multor infracţiuni de furt calificat, în perioada mai-iunie 2012, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, fapte înregistrate iniţial cu autor necunoscut.
Este vorba de G. Lucian, de 18 de ani, G. M., de 15 de ani, M.S., de 15 ani, N.A., de 15 ani, S.C., de 15 ani şi N.N., de 14 ani, toţi din Râmnicu Vâlcea.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că tinerii în cursul lunii mai 2012 au sustras patru biciclete de pe scări de bloc din diferite zone din municipiul Râmnicu Vâlcea, creând un prejudiciu estimat la 1300 lei.
Cel de-al doilea grup infracţional, format din B. Claudiu, de 20 de ani, din comuna Tomşani, S. Florin, de 20 de ani, din comuna Vaideeni, S. Vasile, de 19 ani, din oraşul Horezu şi Lungu Andrei, de 19 ani, din comuna Vaideeni, care în noaptea de 03/04.06.2012 au sustras combustibil din rezervorul unui autoturism marca VW, parcat într-un spaţiu amenajat lângă un bloc.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cât şi pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor zece suspecţi.