A fost semnat Contractul de Lucrări “Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi ape uzate în aglomerarea Râmnicu Vâlcea ÔÇô zona sud – CL 5”
A fost semnat Contractul de Lucrări “Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi ape uzate în aglomerarea Râmnicu Vâlcea ÔÇô zona sud – CL 5”
Uniunea Europeană, prin Fondul de Coeziune, sprijină proiectul “Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Vâlcea”, realizat în cadrul Contractului de Finanţare nr.: 122765/24.10.2011. Bugetul alocat acestui proiect este de 416.884.592 lei fără TVA, din care 77,81% reprezintă asistenţă financiară nerambursabilă Uniunea Europeană, 11,90% reprezintă contribuţie nerambursabila Buget de Stat, 1,83% reprezintă contribuţie Buget Local şi 8,46% reprezintă contribuţie Operator Regional (S.C. APAVIL S.A. Vâlcea).
În cadrul proiectului “Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Vâlcea”, a fost semnat primul contract de lucrări, respectiv “Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă si ape uzate în aglomerarea Râmnicu Vâlcea ÔÇô zona sud – CL 5” în data de 11.06.2012.
Contractul a fost atribuit în urma unei licitaţii deschise, cu respectarea prevederilor legislaţiei române în domeniu, asocierii constituite din S.C. GOVORA S.A. Râmnicu Vâlcea, S.C. PROTECTCHIM S.R.L. Râmnicu Vâlcea, S.C. EUROPAN PROD S.A. Piteşti, S.C. ALEXCONSTRUCT S.R.L. Râmnicu Vâlcea şi S.C. RALUNIC S.R.L. Râmnicu Vâlcea, în timp ce S.C. APAVIL S.A. Vâlcea are calitatea de Autoritate Contractantă/Beneficiar. Valoarea contractului este de 36.628.138,63 lei fără T.V.A., schema de finanţare fiind cea menţionată mai sus.
În cadrul contractului se vor realiza următoarele activităţi:
• reabilitarea conductei de aducţiune a apei potabile, DN 600 mm, pe o lungime de 5.031 m, şi a reţelei de distribuţie a apei potabile, cu DN variind între 110 mm şi 400 mm, pe o lungime de 11.749 m precum şi extinderea reţelei de distribuţie a apei potabile, cu DN variind între 110 mm şi 250 mm, pe o lungime de 11.505 m; executarea de cămine şi montarea de contoare; alte instalaţii specifice;
• extinderea reţelei de canalizare cu 17.219 m, conductele având DN cuprins între 250 mm şi 400 mm; construcţia a 4 staţie de pompare;
• sistemul SCADA va superviza şi monitoriza cele 4 staţii de pompare din municipiul Râmnicu Vâlcea.
Acest contract se va desfăşura conform ÔÇ£Condiţii de Contract pentru construcţii, FIDIC cartea Roşie”
Scopul proiectului constă în reabilitarea şi extinderea sistemelor de alimentare cu apă şi tratare şi a sistemelor de colectare şi tratare a apelor uzate în scopul de a îndeplini obligaţiile de conformitate din Tratatul de Aderare şi obiectivele Programului Operaţional Sectorial de Mediu.