În atenţia contribuabililor care nu şi-au declarat veniturile realizate în anul 2011!
În atenţia contribuabililor care nu şi-au declarat veniturile realizate în anul 2011!
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea reaminteşte contribuabililor care, în anul 2011, au realizat venituri din: activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor; activităţi agricole pentru care venitul net se stabileşte în sistem real; transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise; operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni similare, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, că aveau obligaţia ca, până la 25 mai a.c., să depună la Fisc “Declaraţia privind veniturile realizate din România”, cod 200.
Reamintim că nedepunerea declaraţiilor de venit de către persoanele fizice constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 la 500 lei.
Pentru procurarea formularelor declaraţiilor de venit aferente anului fiscal 2011, contribuabilii:
– se pot prezenta la sediul administraţiei fiscale de unde pot obţine gratuit formularele de declaraţii fiscale;
– pot descărca formularele de pe websiteul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, de la adresa www.anaf.ro/Declaraţii electronice/Persoane fizice/Descărcare declaraţii PF.
După completare, declaraţiile se depun:
– direct, la administraţia fiscală în a cărei rază teritorială contribuabilul are domiciliul fiscal;
– prin poştă, cu confirmare de primire, costul trimiterii fiind suportat de către contribuabili;
– prin mijloace electronice, pe portalul www.e-guvernare.ro, de către contribuabilii persoane fizice deţinători de certificate digitale, care semnează în nume propriu declaraţia. Foarte important! După transmiterea electronică, contribuabilii sunt obligaţi să consulte starea declaraţiei prin vizualizarea acesteia, accesând http://www.anaf.ro/StareD112.
Foarte important pentru instituţiile publice!
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea prin Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică informează că, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 186/1995 privind constituirea sistemului informaţional referitor la situaţia numerică a personalului din instituţiile publice, republicată, instituţiile publice au obligaţia raportării datelor informative privind numărul de personal şi fondul de salarii aferent la 30 iunie a.c.
La elaborarea raportărilor:
– machetele privind numărul de personal se vor completa distinct pentru fiecare capitol bugetar şi sursă de finanţare, pentru toate categoriile de personal angajat în cadrul instituţiei dumneavoastră, precum şi în concordanţă cu tipul de formular corespunzător unităţii dumneavoastră;
– machetele privind fondul de salarii se vor întocmi în mii lei şi vor cuprinde în coloana 2 sumele plătite în luna iunie 2012, iar în coloana 3 sumele plătite cumulat în perioada 1.01.2012-30.06.2012;
– machetele şi adresa de înaintare vor purta ştampila unităţii şi vor fi semnate de către persoanele autorizate (identificabile prin funcţie, nume şi prenume).
Machetele actualizate necesare pentru raportarea datelor la 30 iunie a.c. au fost postate şi pot fi descărcate de pe pagina de internet a DGFP Vâlcea www.finantevalcea.ro, secţiunea Trezorerie/Bugete locale.
Machetele în format electronic pot fi solicitate şi la Serviciul sinteza şi asistenţa elaborării şi execuţiei bugetelor locale din cadrul DGFP Vâlcea – Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică, prezentând în acest scop un memory stick.
Foarte important!
Întrucât 15 iulie a.c., termenul pentru depunerea situaţiilor este zi nelucrătoare, situaţiile vor fi depuse până luni, 16 iulie 2012 inclusiv.