ICSI Râmnicu Vâlcea şi partenerii din Coreea de Sud cooperează în domeniul tehnologiilor de protecţie a mediului
ICSI Râmnicu Vâlcea şi partenerii din Coreea de Sud cooperează în domeniul tehnologiilor de protecţie a mediului
ÔÇ¿În actualul context economic şi social, cercetarea-dezvoltarea a devenit o componentă importantă, nu doar integrantă, a societăţii moderne. Implementarea de noi proiecte şi cooperări este mai mult decât utilă oricărui institut. INCDTCI-ICSI Rm. Vâlcea are o cooperare continuă şi bogată cu parteneri din Coreea de Sud, proiectele acoperind domenii ştiinţifice care se referă la energie şi protecţia mediului.ÔÇ¿ÔÇ¿Prin programul său de dezvoltare Coreea de Sud pune la dispoziţia diverselor sale entităţi naţionale o serie de instrumente şi fonduri menite să conducă la creşterea competitivităţii, atât a sectorului de cercetare dezvoltare, cât mai ales a celui economic. Datorită prestigiului de care se bucură şi a unor cercetători remarcabili în cadrul comunităţii ştiinţifice internaţionale, ICSI Rm. Vâlcea a reuşit să utilizeze instrumentele bilaterale puse la dispoziţie de Autoritatea Naţională pentru Cercetare Știinţifică (ANCS) pentru a iniţia colaborări cu centre de cercetări din afara ţării în vederea dezvoltării de noi proiecte de interes comunitar. Astfel, cooperarea şi schimbul de experienţă într-un domeniu de interes global poate servi ca poartă de intrare pentru cooperări şi parteneriate ulterioare mult mai profunde, utilizând noi instrumente financiare.ÔÇ¿ÔÇ¿Colaborarea bilaterală este un mijloc rapid şi eficient pentru cooperarea la nivel regional, european şi internaţional. Obiectivul general este dezvoltarea capacităţilor de cercetare, deschiderea către mediul ştiinţific internaţional şi conectarea la mediul socio-economic. Deschiderea către comunitatea internaţională se obţine în măsura în care entităţile din România reuşesc să contribuie cu pachete de lucru în proiecte internaţionale. Obiectivul principal al proiectelor demarate până în prezent de către ICSI Rm. Vâlcea a fost acela de a evidenţia contactele dintre România şi Coreea de Sud în scopul stabilirii şi consolidării de noi colaborări, care să conducă la dezvoltarea potenţialului de inovare şi obţinerea de sinergii productive în beneficiul reciproc al părţilor. ÔÇ¿ÔÇ¿
Noi tehnologii pentru îmbunătăţirea calităţii apelor
Pe lângă activităţile de cercetare în domeniile deja consacrate, ICSI Rm. Vâlcea oferă o gamă largă de servicii pentru comunitate, autorităţi, companii din mediul industrial etc. O serie din serviciile oferite cuprind examinarea probelor de apă, aer, sol, reziduri şi alte produse în vederea certificării calităţii lor şi a impactului asupra sănătăţii şi mediului. Ținând cont de această direcţie, în ultimii cinci ani ICSI Rm. Vâlcea a desfăşurat mai multe cooperări ştiinţifice cu instituţii din Coreea de Sud. Proiectele au fost coordonate de dr. ing. Ioan Iordache şi s-au referit la tehnologii moderne de protecţie a mediului, mai exact epurarea apelor cu ajutorul ultrasunetelor, barierelor reactive şi procese cu co-generare de biogaz.ÔÇ¿ÔÇ¿Primul proiect, intitulat “Utilizarea ultrasunetelor la tratarea şi epurarea avansată a apelor” a fost realizat în colaborare cu Departamentul de Inginerie Civilă, Mediu şi Arhitectură de la Universitatea Coreea din Seul şi s-a derulat în perioada 2008-2009.
Al doilea proiect (2010-2011), intitulat “Investigarea, remedierea şi monitorizarea apei şi solului din siturile contaminate; acţiune ştiinţifică comună de colaborare şi formare” a fost realizat în colaborare cu Universitatea Catolică din Coreea, Seul.
Solurile şi apele naturale nu conţin poluanţi în mod normal, dar pot avea unii compuşi chimici care sunt consideraţi poluanţi: metalele grele, pesticide etc. Activităţile umane, atât industriale cât şi cele gospodăreşti, pot afecta distribuţia geologică şi biologică a unor compuşi chimici din cauza poluării aerului, apei şi solului. Echipa din România a pregătit un program referitor la metodele de investigare şi monitorizare a calităţii apelor şi solului, domeniu în care are o vastă experienţă. Rezultatele activităţii de cercetare au la bază echipamente de ultimă generaţie din dotarea laboratoarelor. În urma studiilor teoretice şi a diseminării diverselor rezultate practice, atât specialiştii români, cât şi cei coreeni, şi-au întărit opinia că principalele tehnologii de remediere trebuie să ia în calcul utilizarea de echipamente care funcţionează cu energii produse din surse regenerabile, minimizarea şi optimizarea resurselor (reutilizare, reciclare şi reducere), principii “verzi” în ceea ce priveşte managementul construcţiilor şi utilizarea unor programe care să ia în calcul emisiile şi amprenta de carbon.ÔÇ¿
Proiect pentru epurarea apelor uzate şi producerea de biogaz
Ca urmare a proiectelor bilaterale dezvoltate în 2008-2009 şi 2010-2011, ICSI Rm. Vâlcea are acum oportunitatea dezvoltării unui nou proiect ştiinţific, finanţat în întregime de partenerii din Coreea de Sud. Actualul proiect este realizat cu firma coreeană Water Engineering&Consulting, Inc., Seul, ICSI Rm. Vâlcea fiind partener alături de Universitatea Catolică din Coreea. Proiectul îşi propune realizarea unui studiu prin care se doreşte obţinerea de date ştiinţifice şi tehnice necesare omologării unei tehnologii de epurare a apelor uzate concomitent cu producerea de biogaz din nămolul rezultat în urma epurării microbiologice. În momentul de faţă echipa din Coreea de Sud a adus în România un echipament care urmează să fie montat şi testat timp de câteva luni. Cu ocazia unor comunicări ulterioare vor fi prezentate rezultatele obţinute. (www.marketwatch.ro)ÔÇ¿