|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Doctor în energetică nucleară trecut la munca de jos 

Doctor în energetică nucleară trecut la munca de jos

Prima şedinţă de audienţe de la instalarea noului Executiv a fost condusă miercuri dimineaţa de viceprimarul Gheorghe Ioniţă, care, pe durata a trei ore, a luat la cunoştinţă de sesizările şi cererile râmnicenilor. Printre acestea s-au numărat problemele cauzate de canalizarea subdimensionată de la capătul de jos al străzii Morilor, starea drumului pe strada Bicaz, furtul unui boiler la una din barăcile din Colonia Nuci, dezagrementele pricinuite de câinii adăpostiţi pe o proprietate privată de pe strada Ferdinand, la care s-au adăugat solicitări de locuinţe sociale sau probleme de fond funciar. Viceprimarul Ioniţă şi-a notat toate aceste aspecte şi a promis că va căuta, în măsura posibilului, soluţii de rezolvare.

O problemă mai deosebită a fost cea a unui chiriaş al căminului de la Grupul Școlar ”Henri Coandă”, care, ca urmare a unui scandal ce a necesitat intervenţia poliţiei, i s-au întocmit formele de evacuare din locuinţă pentru încălcarea punctului din regulament referitor la tulburarea ordinii şi liniştii publice; acestuia, viceprimarul i-a răspuns că regulamentul acestui cămin este unul strict şi că orice abatere de acest gen va fi sancţionată cât mai aspru, în camera astfel eliberată urmând să fie repartizată o altă familie cu probleme sociale urgente. Pentru un cercetător de renumele lui Ioniţă, cu doctorat pe bune în Energetică Nucleară, ascultarea problemelor , multe din ele imposibile şi strict personale, ale cetăţenilor este o muncă…de jos! Iar salariul unul mult mai mic decât valoarea lui profesională. Și te întrebi…pentru ce ? Pentru ce atâta luptă să ajungi viceprimar!

Leave a Response