Investiţii importante în bucătăriile şi spălătoriile spitalelor din judeţ
Preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Cîlea, a dispus:
Investiţii importante în bucătăriile şi spălătoriile spitalelor din judeţ
Pe parcursul unei întregi zile de lucru, preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Cîlea, însoţit de directorul executiv al Direcţiei Economice, Mircea Predescu şi specialişti din cadrul Direcţiei Tehnice a administraţiei judeţene, au urmărit îndeaproape, la faţa locului, modul în care se realizează programul de reabilitare şi modernizare a blocurilor alimentare, spălătoriilor şi reţelelor de alimentare cu apă din unităţile spitaliceşti ale municipiului Rm.Vâlcea.
Pentru materializarea unui program de o asemenea anvergură, Consiliul Judeţean a asigurat fonduri de finanţare în două tranşe a câte 80.000 lei fiecare, însă, pentru acoperirea integrală a cheltuielilor pe care le presupune volumul de lucrări, preşedintele Ion Cîlea a dispus ca o parte a lucrărilor respective să se realizeze în regie proprie cu personalul tehnic existent.
Între măsurile stabilite se numără închiderea, în perspectiva perioadei necesare pentru modernizare şi dotare, a spălătoriei de la Spitalul Judeţean de Urgenţă, urmând ca aceste servicii să fie preluate de spălătoria aflată în curs de reabilitare de la Spitalul nr.2.
Alte măsuri au vizat redistribuirea sarcinilor între blocurile alimentare ale celor trei unităţi. Astfel, în perioada cât bucătăria de la Spitalul nr.2 va fi supusă unor lucrări de modernizare şi echipare, hrana destinată bolnavilor de aici va fi preparată în bucătăria de la Maternitate, unde marmidele de mare capacitate vor fi repuse în funcţiune după echiparea acestora cu reductoare noi.
În programul judeţean de modernizare a unităţilor spitaliceşti au fost prevăzute şi lucrări privind sporirea gradului de confort în secţiile de geriatrie şi gastroenterologie amplasate la etajul V de la Maternitate, unde, printre altele, vechea tâmplărie de lemn a fost înlocuită cu tâmplărie modernă din aluminiu.
Pentru a asigura realizarea întregului program în termenele stabilite şi la parametri de eficienţă maximă, Preşedintele Consiliului Judeţean a hotărât să supervizeze, verificând la faţa locului, fiecare măsură în parte.
“Toate aceste lucrări de igienizare, reabilitare şi modernizare presupun serioase eforturi financiare care depăşesc plafonul celor deja investite. Din acest motiv am dispus ca aparatul economic şi tehnic de specialitate să întocmească în regim de urgenţă un deviz estimativ privind valoarea întregului complex de lucrări. Nouă, nu ne este indiferent cum funcţionează spitalele şi nici cum sunt asigurate serviciile nonmedicale de care trebuie să beneficieze pacienţii pe toată perioada de tratament în regim spitalicesc.ÔÇ£ – a precizat preşedintele Ion Cîlea