|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Incendiu devastator în apropierea Finanţelor Vâlcea 

Incendiu devastator în apropierea Finanţelor Vâlcea

Sâmbătă, 21 iulie, în jurul orei 14.00, o mare parte din râmnicenii care locuiesc în cartierul Traian au fost alertaţi de un fum dens şi înecăcios care provenea de la un incendiu la o casă părăsită situată lângă clădirea Finanţelor Publice Vâlcea. Incendiul a fost în cele din urmă stins de o intervenţie rapidă, cu două autospeciale, a celor de la ISU. Acest incident ar fi putut să fie evitat dacă inspectorii zonali de la Primăria Râmnicului ar fi adus la cunoştinţa executivului primăriei că la nici două sute de metri de primărie, pe strada General Magheru, lângă imobilul construit de familiile Buşe şi Georgescu în faţa Spitalului Nr. 2 se află o casă părăsită în vizibilă stare de degradare, cu o curte în care accesul este blocat de gunoaie şi bălării, cu un gard vechi de lemn dărăpănat.

Zona era un focare de infecţie şi un cuib al câinilor vagabonzi şi al unor oameni ai străzii. Casă al cărei acoperiş şi pod au fost integral distruse de incendiu. Fotografia făcută de reporterii noştri la două ore după incidentul de sâmbătă nu poate descrie însă mirosul pestilenţial de fecale şi gunoaie arse şi nici toată mizeria din zonă. Credem că o inventariere a imobilelor părăsite este absolut necesară deoarece administraţia locală ar trebui să identifice proprietarii şi să îi oblige să ia măsuri pentru salubrizarea proprietăţilor, pentru refacerea gardurilor (mai ales a acelor case care se află pe străzi importante) iar hingherii ar trebui să circule prin zonă şi să ridice animalele care se înmulţesc rapid în astfel de habitate create artificial.

Leave a Response