“România trăieşte din păcate perioada cea mai neagră a celor 22 de ani de democraţie”
• Potrivit senatorului Dorel Jurcan,
“România trăieşte din păcate perioada cea mai neagră a celor 22 de ani de democraţie”
Luni, 23 iulie, senatorul Dorel Jurcan, liderul PDL Vâlcea, a adus în discuţie în cadrul unei conferinţe de presă relaţia destul de tensionată dintre actualul Guvern şi Comisia Europeană. “În raportul Comisiei Europene scrie clar că România trăieşte din păcate perioada cea mai neagră a celor 22 de ani de democraţie. Dacă până la instalarea guvernului Ponta s-au făcut progrese însemnate în ceea ce priveşte consolidarea aparatului de stat, a independenţei justiţiei, odată cu numirea guvernului Ponta toate aceste valori pe care poporul român le-a câştigat, în decursul celor 22 de ani, au început să se năruiască. Presiunile făcute asupra justiţiei şi, în mod special, asupra Curţii Constituţionale, intimidarea acestora şi luarea unor importante atribuţii ale Curţii Constituţionale au dat un semnal destul de prost celor de la Comisia Europeană şi Europei întregi. Înainte ca actuala putere să preia pârghiile, România nu a fost guvernată atunci din cauza prostelor oamenilor, a mitingurilor, faptul că guvernul Boc a fost dat jos, dar nici acum România nu e guvernată, sau cel puţin nu e guvernată bine. Leul s-a devalorizat cu 8% în ultimele 3 luni, acest lucru având consecinţe extrem de grave asupra vieţii românilor, pentru că degeaba s-au mărit salariile dacă leul s-a devalorizat. România nu e guvernată din cauza numărului şomerilor care a crescut cu 27.000 de persoane, din cauza faptului că investitorii străini au retras de pe piaţă 2 miliarde de euro, fapt care duce la mai puţine şanse ca românii să aibă un loc de muncă. În momentul de faţă guvernul cheltuieşte mai mult decât are. Eu sunt convins că azi românii trăiesc mai prost ca acum trei luni de zile”, a spus senatorul Dorel Jurcan. La rândul său, fostul primar al Râmnicului, Romeo Rădulescu, a spus: “În ultimele două săptămâni, am constatat că Râmnicul, în loc să progreseze, din contră ne trezim ca în secolul trecut. Până acum aveam piste de biciclete, însă uşor constatăm că ele sunt şterse, probabil din cauză că această conducere nu ştie că fondurile de la Uniunea Europeană de 2014-2020 se vor aloca şi în funcţie de tipurile de mobilitate a populaţiei. Tot acum, conducerea primăriei, împreună cu ETA au fost capabili să piardă licitaţiile pentru 20 de autobuze, pentru înlocuirea parcului auto. Rămân surprins că societatea Pieţe Prest nu a înţeles că această curăţenie în oraş nu constă în plimbatul maşinilor pe străzi, drumuri precum Dem Rădulescu, bulevardul Tineretului sau bulevardul Luceafărului, care sunt mizerabile. Nu mi se pare normal să stai de o lună de zile şi să nu marchezi străzile, mai ales trecerile de pietoni, cum ar fi la Grădiniţa nr. 2 din Traian”.