Locomotiva unui tren Regio care se deplasa pe direcţia Râmnicu Vâlcea – Piatra Olt a luat foc
Locomotiva unui tren Regio care se deplasa pe direcţia Râmnicu Vâlcea – Piatra Olt a luat foc
Călătorii au fost evacuaţi imediat, iar pompierii au intervenit pentru a stinge flăcările. Se pare că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit.
Cablurile de la instalaţia electrică a locomotivei ardeau, focul, care a deteriorat elementele de la transmisia acesteia, fiind stins în aproximativ o jumătate de oră.
„Pompierii militari au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs în comuna Prundeni, satul Zăvideni, la locomotiva trenului Regio numărul 13124 care se deplasa pe direcţia Râmnicu Vâlcea – Piatra Olt. S-a luat măsura evacuării călătorilor, ulterior incendiul fiind stins. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. După aproximativ 25 de minute de la sosirea echipajelor la locul intervenţiei, incendiul a fost stins. Cercetările preliminarii arată că flăcările ar fi izbucnit în urma producerii unui scurtcircuit la instalaţia electrică”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, căpitanul Cătălin Popescu.
Conform estimărilor preliminarii, valoarea pagubelor însumează circa 10.000 de lei, cea a bunurilor salvate fiind de aproximativ 150.000 de lei, iar trenul şi-a continuat deplasarea tractat de o altă locomotivă sosită între timp la locul incendiului, după aproximativ o oră şi jumătate de la producerea incidentului.