|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Ministerul Economiei schimbă din mers regulile jocului la privatizarea OLTCHIM 

• Semnarea contractului de vânzare a combinatului, împinsă spre finele anului?

Ministerul Economiei schimbă din mers regulile jocului la privatizarea OLTCHIM

În cursul acestei săptămâni, cel mai probabil că Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri va face public un nou anunţ de licitaţie pentru vânzarea pachetului majoritar la OLTCHIM, companie aflată în administrare specială. “Acum se lucrează la procedurile de evaluare şi întocmirea caietului de sarcini pentru privatizare, cedarea pachetului majoritar deţinut de stat fiind asumată până la finele anului”, sublinia recent Daniel Chiţoiu, ministrul Economiei. Cel mai probabil, SC Oltchim SA se va privatiza la pachet cu rafinăria Arpechim Piteşti. Văzută din afară, situaţia la SC Oltchim SA pare acum liniştită, mai ales după ce acţionarul minoritar al companiei, grupul german PCC SE, s-a aliat pentru salvarea companiei şi şi-a retras acţiunile în justiţie împotriva combinatului, un conflict care durează de câţiva ani. Mai departe, în timp ce SC Oltchim SA se află în aşteptarea echipei care se va ocupa de administrarea specială şi care va facilita, în mod sigur, găsirea unui investitor strategic, reprezentanţii statului iau deja în calcul aplicarea unor măsuri speciale şi rapide privind procedurile de privatizare majoritară şi în cazul altor companii, cum ar fi complexurile energetice Oltenia, Hunedoara şi Elcen Bucureşti. “Scopul privatizării acestor companii, printre care şi SC Oltchim SA, este eficientizarea şi atragerea de investiţii pentru retehnologizare, întrucât statul român nu are bani să aloce acestor procese”, mai spunea Daniel Chiţoiu. Și nici o intervenţie a statului care să majoreze capitalul social al companiilor amintite nu ar fi posibilă pentru că, prin angajamentele asumate cu Uniunea Europeană, o astfel de măsură ar fi considerată ajutor de stat. “Ca şi în cazul SC Oltchim SA, se poate spune că şi pentru aceste companii privatizarea este un lucru fezabil. Este clar că nu se urmăresc doar sume mari de bani din aceste privatizări, care să intre în puşculiţa statului. Se doreşte ca aceşti bani să rămână la societăţi şi să se facă un transfer de know-how şi tehnologieÔÇ£, punctează reprezentanţii Ministerului Economiei. În urmă cu cinci luni, tot Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie a dat publicităţii anunţul cu privire la vânzarea a 54,8% din capitalul social al SC Oltchim SA, printr-o metodă combinată: negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, urmată de licitaţie cu ofertă în plic. Potenţialii ofertanţi au fost înştiinţaţi că, pe parcursul derulării procesului de privatizare, era posibilă modificarea capitalului social şi, implicit, a pachetului de acţiuni oferit spre vânzare, ca urmare a conversiei în acţiuni a creanţei AVAS asupra SC Oltchim SA. În acest caz, Ministerul Economiei, prin OPSPI, urma să vândă întreg pachetul de acţiuni pe care îl va deţine în mod corespunzător în urma modificării capitalului social. De asemenea, potenţialii ofertanţi au mai fost înştiinţaţi că, în scopul eventualei integrări verticale a activităţilor SC Oltchim SA şi a rafinăriei Arpechim Piteşti, fără a condiţiona în nici un fel procesul de privatizare a SC Oltchim SA şi actuala ofertă, au opţiunea, via OPSPI, să negocieze direct cu OMV Petrom, corelat din perspectiva sinergiilor identificate cu procesul de privatizare SC Oltchim SA, termenii unei posibile achiziţii de la OMV Petrom a activelor rafinăriei Arpechim. Iată însă că noua conducere a Ministerului Economiei va publica un alt anunţ de privatizare al SC Oltchim SA, cu alte condiţii, ceea ce împinge momentul privatizării undeva spre sfârşitul acestui an.

Se profilează un nou administrator special la OLTCHIM – firma Alvarez&Marsal

De mai multe zile, reprezentanţii Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) se află în negocieri cu firma de consultanţă Alvarez&Marsal (A&M), manageriată la nivel european de Antonio Alvarez III, în vederea preluării funcţiei de administrator special la SC Oltchim SA pentru a o pregăti în vederea privatizării şi a identifica potenţiale grupuri străine din sector interesate de preluarea celui mai mare combinat chimic românesc. Alvarez&Marsal este o firmă de top la nivel internaţional specializată în asigurarea managementului interimar şi restructurarea companiilor în vederea îmbunătăţirii performanţei şi furnizarea de servicii de consultanţă. Firma este cunoscută în special pentru faptul că a administrat averea gigantului Lehman Brothers, după falimentul răsunător al băncii de investiţii americane în septembrie 2008, de pe urma serviciilor oferite acesteia încasând până în prezent peste 500 milioane de dolari. “Intrăm în linie dreaptă cu privatizarea SC Oltchim SA. Implicarea din poziţie de administrator special a unei echipe de profesionişti străini ne va ajuta foarte mult să ajungem în timp util la o înţelegere şi cu OMV Petrom în privinţa rafinăriei Arpechim Piteşti pe care noi o considerăm foarte importantă în acest moment în procesul de privatizare al SC Oltchim SA şi totodată ne va ajuta să identificăm acel investitor strategic din orice colţ al lumii care să participe la privatizare. Nu ne interesează să avem mulţi participanţi la privatizarea SC Oltchim SA, dar aceia care vin să fie serioşi”, a spus Remus Vulpescu, şeful OPSPI. Anunţul pentru privatizarea SC Oltchim SA a fost publicat în luna martie a acestui an şi în prima etapă a procesului statul a primit patru oferte neangajante. Doar grupurile străine care au depus oferte pentru SC Oltchim SA sunt văzute de stat ca fiind candidaţi cu şanse reale la privatizarea companiei, respectiv grupul german Petro Carbo Chem (PCC), principalul acţionar minoritar al SC Oltchim SA, şi ruşii de la TISE, care au în spate gigantul Gazprom. Pentru privatizarea SC Oltchim SA şi-au mai exprimat interesul şi două firme româneşti, respectiv Aisa Invest, o firmă de consultanţă care face parte din grupul Serviciile Comerciale Române (SCR), controlat de omul de afaceri Ștefan Vuza şi Pegamont Ploieşti, firmă de construcţii controlată de Mircea Apostolescu, susţinut de mai mulţi oameni de afaceri. Reprezentanţii statului spun că nemţii de la PCC nu sunt interesaţi nici de preluarea activităţii de la Arpechim Piteşti şi nici de secţia de PVC din cadrul SC Oltchim SA, în timp ce ruşii de la TISE au o ofertă care include preluarea întregii activităţi atât de pe platforma din Râmnicu Vâlcea cât şi de la Arpechim Piteşti.

(Petre Coman)

Leave a Response