|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Cum explică Ana Maria Pătru cumpărarea fără licitaţie a softului pentru depistarea eventualelor voturi multiple la referendum de la o firmă al cărei acţionariat duce la Sebastian Ghiţă 

Cum explică Ana Maria Pătru cumpărarea fără licitaţie a softului pentru depistarea eventualelor voturi multiple la referendum de la o firmă al cărei acţionariat duce la Sebastian Ghiţă

Firma XOR IT Systems, al cărei acţionariat duce către omul de afaceri Sebastian Ghiţă un apropiat al premierului Victor Ponta, a câştigat pe 30 iulie procedura de achiziţie organizată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pentru softul privind depistarea eventualelor voturi multiple la referendumul de demitere a preşedintelui României. Contractul a fost atribuit prin negociere fără publicarea unui anunţ de participare. De ce nu s-a organizat o licitaţie, când legea obligă la acest lucru dacă valoarea contractului depăşeste 15.000 de euro? AEP a precizat pentru HotNews.ro că a fost nevoită să organizeze de două ori această procedură, care ar fi fost oricum justificată legal de termenul foarte scurt stabilit pentru referendum.

• „Actele normative care au stabilit şi reglementat organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional pentru demiterea Preşedintelui României, ca de exemplu H.G. nr.682/2012, H.G..nr.683/2012, H.G. nr.684/2012 au fost publicate în Monitorul Oficial al României Partea I, în data de 07.07.2012. Data referendumului naţional pentru demiterea Preşedintelui României fiind stabilită pe data de 29.07.2012, ar fi impus oricum, datorită termenului foarte scurt, invocarea prevederilor art.122 lit.c) din OUG nr.34/2006ÔÇÖca o masură strict necesară, atunci cand perioadele de aplicare a licitaţiei deschise, a licitaţiei restrânse, a negocierii cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare sau a cererii de oferte nu pot fi respectate din motive de extremă urgenţă, determinate de evenimente imprevizibile şi care nu se datorează sub nicio formă unei acţiuni sau inacţiuni a autorităţii contractanteÔÇÖ”, se arată în răspunsul transmis HotNews.ro de către Ana Maria Pătru, preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP).

ÔÇ¿Autoritatea a ţinut să amintească faptul că „a fost nevoită să organizeze de două ori această procedură. În data de 13.07.2012 AEP a transmis invitaţii de participare cu oferta preliminară către 4 operatori economici, dar a anulat procedura, deoarece toţi operatorii au încălcat prevederile art.33 alin.(3) lit.b) din H.G. nr.925/2006, nedepunând garanţii de participare cu termenul de valabilitate solicitat prin documentaţia de atribuire. Pe data de 24.07.2012 a fost reluată procedura prin transmiterea de invitaţii de participare către 9 operatori economici”.ÔÇ¿ÔÇ¿Acţionariatul XOR IT Systems duce către omul de afaceri Sebastian Ghiţă ÔÇ¿ÔÇ¿AEP a anunţat câştigarea procedurii de achiziţie de către firma XOR IT Systems la data de 31 iulie 2012. Dintre cei nouă operatori economici cărora le-au fost transmise invitaţii de participare, patru dintre aceştia (SIVECO România SA, Star Storage, XOR IT Systems, Team Net Internaţional) au depus ofertele în termenul limită stabilit – 26 iulie, ora 14,00.ÔÇ¿ÔÇ¿Potrivit AEP, operatorul economic declarat câştigător ca urmare a aplicării criteriului de atribuire, respectiv preţul cel mai scăzut, este XOR IT Systems, a cărui ofertă financiară a fost de 1.973.550 lei, fără TVA, suma bugetată cu această destinaţie fiind de 3.345.000 lei, fără TVA.ÔÇ¿ÔÇ¿

Acţionariii XOR IT Systems sunt firmele: Olionvest Holdings LTD (din Cipru) cu 61% din acţiuni, Cardiplan Investments LTD (Cipru) – 24% din acţiuni şi Rizea Dan-Ionuţ – 15% din acţiuni.ÔÇ¿ÔÇ¿Conform datelor de la Ministerul de Finanţe, XOR IT Systems a înregistrat anul trecut un profit net de 567.578 lei. Firma avea un număr mediu de salariaţi de 105 persoane şi datorii totale de 43.100.865 lei.ÔÇ¿ÔÇ¿Spre comparaţie, în 2010, compania a avut un profit net de 401.179 lei, un număr mediu de anagajaţi de 141 persoane şi datorii totale de 7.678.078 lei.ÔÇ¿ÔÇ¿HotNews.ro a arătat că din mai multe înregistrări din Monitorul Oficial din anii 2009 şi 2010, reprezentantul legal al celor două firme cipriote acţionare la XOR IT Systems este Bogdan Padiu, actualul director general al Teamnet Internaţional, o firmă din grupul Asessoft, care este controlat de omul de afaceri Sebastian Ghiţă, patronul România TV şi un apropiat al premierului Victor Ponta. ÔÇ¿ÔÇ¿De notat şi faptul că Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a achiziţionat de la Teamnet Internaţional prin aceeaşi procedură de negociere fără publicarea unui anunţ de participare şi softul utilizat pentru numărarea voturilor exprimate, conform unui comunicat al AEP de la data de 25 aprilie 2012.

Leave a Response