|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Primăria Râmnicului va organiza o dezbatere publică pe marginea PUZ “Zona Centrală” 

Primăria Râmnicului va organiza o dezbatere publică pe marginea PUZ “Zona Centrală”

Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea organizează luni, 27 august, la ora 15.00, în Sala de Consiliu o dezbatere publică pe marginea Planului Urbanistic al Zonei Centrale. Propunerea de PUZ ce fi discutată săptămâna viitoare prevede o serie de noutăţi, printre care amenajarea albiei râului Olăneşti, inclusiv cu unităţi de agrement, apariţia unor clădiri cu regim mare de înălţime sau stabilirea unei artere de circulaţie pietonală. La întâlnire sunt aşteptaţi să participe investitori, specialişti, arhitecţi, precum şi cetăţeni interesaţi de dezvoltarea oraşului. Observaţiile făcute cu ocazia acestei dezbateri publice vor fi preluate şi introduse în varianta de PUZ ce va fi supusă aprobării Consiliului Local Municipal într-o şedinţă viitoare. Documentaţia Planului Urbanistic Zona Centrală poate fi consultată pe site-ul Primăriei municipiului, la adresa www.primariavl.ro, secţiunea ”informaţii publice / urbanism / PUZ în dezbatere”.

• Viceprimarul Gheorghe Ioniţă a refuzat oferta firmei bucureştene

Adio autobuze second-hand de la RATB

Întrucât RATB nu şi-a respectat oferta tehnică cu care a câştigat licitaţia privind furnizarea către SC ETA Râmnicu Vâlcea a 20 de autobuze second-hand, Primăria municipiului nu-şi poate da girul pentru semnarea contractului de achiziţie. Decizia a fost luată în urma primirii, la sfârşitul săptămânii trecute, a unei adrese din partea firmei bucureştene prin care aceasta îşi menţine punctul de vedere în sensul furnizării autobuzelor uzate fără ca aceastea să aibă Inspecţia Tehnică Periodică, deşi această condiţie era menţionată expres în Anexa 1 la Caietul de Sarcini pe baza căruia s-a derulat licitaţia. Trebuie precizat că adresa de la RATB a venit în ciuda vizitei viceprimarului Gheorghe Ioniţă, însoţit de specialişti, şi a discuţiilor purtate de acesta cu oficiali ai regiei din Capitală. Municipalitatea Râmnicului va face în continuare demersuri pentru organizarea unei noi proceduri în urma căreia să achiziţioneze alte autobuze, cu condiţii tehnice de calitate superioare celor oferite de RATB, necesare transportului urban de călători din oraş.

Primăria a început asfaltarea străzii Depozitelor

Miercuri după-amiază, primarul Emilian Frâncu a verificat lucrările de aşternere de covor asfaltic aflate în plină derulare pe strada Depozitelor. În această zonă, Direcţia Administrării Domeniului Public a început să toarne peste 1.000 tone de asfalt pe o suprafaţă de aproximativ 10.000 mp, respectiv pe cca 800 m din această arteră de circulaţie – porţiune aflată într-un stadiu avansat de degradare şi asupra căreia nu s-a mai intervenit în ultimele trei decenii. Prin această lucrare ÔÇô care se estimează că se va încheia la finele săptămânii viitoare – se facilitează o legătură auto între DN 64 ÔÇô zona Pasarelei Râureni şi DN 67 – strada Copăcelu, prin intermediul străzilor Depozitelor şi Cătăneştilor. Lucrările de asfaltare vor fi dublate de amenajări ale trotuarului şi de curăţarea rigolelor făcute de SC Pieţe Prest SA. Lucrarea de pe Depozitelor face parte din proiectul actualei administraţii de reabilitare şi modernizare a străzilor din zonele mărginaşe ale municipiului.

DADP reabilitează trotuarul de la Casa de Sănătate

Direcţia Administrării Domeniului Public a finalizat marţi aşternerea de covor asfaltic pe porţiunea rămasă neamenajată – cuprinsă între străzile Banu Mărăcine şi Ferdinand – din strada Matei Basarab; în aceeaşi zonă, în urmă cu două săptămâni, a fost amenajat trotuarul de pe partea dreaptă, rezolvîndu-se astfel şi o serie de probleme cauzate locuitorilor din zonă de precipitaţiile abundente. Un alt obiectiv al DADP din această săptămână vizează reabilitarea celor aproximativ 50 m de trotuar de pe strada General Magheru, din faţa sediului Casei de Asigurări de Sănătate şi până la intersecţia cu prof. Constantin Gibescu, trotuar aflat de mai mulţi ani într-o stare avansată de degradare. La acest moment, în zonă se montează bordurile şi se fac pregătiri pentru ridicarea unui zid de sprijin în zona supraînălţată a terenului de sport, urmînd ca după finalizarea acestor lucrări să se toarne asfalt.

Leave a Response