Sparle si soparle 30 august 2012
Sparle si soparle 30 august 2012
• Ziarista Nicoleta Ene, anagajată a postului România TV, a comis-o din nou. Ene i-a dezinformat cu rea credinţă pe telespectatori, la începutul acestei săptămâni. atunci când a intrat în direct pentru a-şi expune relatarea privitoare la incendiul de la Pavilionul de Băi din Olăneşti. Concret, “mareaÔÇ£ jurnalistă a dat cu mucii în fasole atunci când a spus, fără o minimă documentare: “Se pare că proprietarii bazei de tratament nu sunt străini de acest incendiu. Aceştia doreau să construiască altceva în locul clădirii de patrimoniu naţional, dar nu au obţinut avizele pentru demolare…ÔÇ£ Fals! Nota 1 corespondent mincinos, rătăcit pe coclaurii Olăneştiului. Dacă s-ar fi interesat minimal, “distinsaÔÇ£ Nicoleta Ene ar fi aflat că respectivul imobil NU ESTE CL─éDIRE DE PATRIMONIU şi s-ar fi putut demola oricând, fapt confirmat şi de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Incendiul a fost provocat de un scurtcircuit la instalaţia învechită a clădirii.
• Consilierul local PNL Bogdan Pruteanu a comis-o din nou. E adevărat, în urmă cu două luni. În data de 25 iunie 2012, ora 10.15, a lovit, în parcarea de lângă Prefectură, o bucureşteancă cu un Hyundai Santa Fe negru. “Marele consilier al cetăţii” şi patron de bar a lăsat-o cu ochi-n soare, pe motiv că este foarte ocupat. Aceasta a rămas şocată: “Mi-au clănţănit dinţii-n gură!”, a spus aceasta.
• Colonelul Adrian Mesescu, şeful ISU Vâlcea, trebuie să-i pedepsească aspru pe pompierii care au “intervenit prompt” marţi, 28 august, la incendiul din zona Lacului Galbenu, din comuna Malaia. Spunem acest lucru pentru că este inadmisibil ca echipajele de pompieri să sosească la faţa locului… după şase ore de la sesizarea prin telefonul 112, timp în care au fost distruse de incendiu peste 50 de hectare de pădure. Oamenii lui Mesescu au încercat să explice în comunicatul de presă oficial că terenul este accidentat şi cu o înclinaţie mare, însă oricine care a fost prin zonă ştie că doar o porţiune de 25 km din drumul DJ 701 D Ciunget – Lacul Galbenu are denivelări minore, dar care pot fi parcurse de aproape orice tip de maşini. Făcând nişte calcule simple, o maşină poate realiza distanţa Brezoi-Lacul Galbenu în maximum două ore, nicidecum şase ore, astfel că se puteau salva mai multe hectare de pădure dacă pompierii interveneau mai rapid. Miercuri după amiază, în zonă acţionau personalul silvic din cadrul Ocolului Silvic Obârşia Lotrului şi a Ocolului Silvic Buila, precum şi din cadrul Obştii Private Berceşti-Vlădoi.
• Referitor la articolul “Preşedintele Grigore Răban, acuzat de practici abuzive şi de încălcarea statutului”, apărut în ziarul nostru, Ion Ponov spunea: “Posturile de dulgher şi şofer ar trebui comasate, întrucât, cel puţin cea de dulgher nu mai este necesară, coşciugele venind pentru desfacere de la furnizori confecţionate în formă finală. Șoferul nu ocupă din cele 8 ore pe zi nici 50%, restul de timp petrecându-l cu diverse comisioane şi activităţi plătite de diverse persoane, la unele dintre ele, chiar din dispoziţia preşedintelui Răban, care, desigur că îşi trage partea leului”. În replică şoferul Gheorghe Ciriperu şi dulgherul Daniel Țiţirigă au spus că nu au făcut nici un fel de comisioane la serviciu, au respectat strict programul de lucru şi că nu a existat nici un fel de reclamaţii la activitatea profesională desfăşurată de cei doi.
• Dan Niţu, patronul de la Damila, şi-a inaugurat luxosul sediu de firmă din zona Râureni, în care a investit milioane de euro. Evenimentul a avut loc miercuri, cheful monstru care a urmat fiind condus de “servantul de serviciu” Bogdan Pistol. Inaugurarea nu este întâmplătoare: ea are loc la trei luni înainte de alegerile parlamentare, iar noua clădire Damila va fi sediul de campanie al lui Dan Niţu.
• Datorită managementului “genialÔÇ£ de la Oltchim la ora actuală nici o secţie a combinatului nu mai funcţionează. Mai mult decât atât, societăţile comerciale Protectchim, Designro, Mentchim, Chemprochemicals vor fi afectate direct de sistarea energiei electrice către Oltchim, având în vedere că acestea depind de sistemul de alimentare cu energie electrică de la Oltchim.