Propunerea privind fuziunea CET Govora cu exploatările miniere Berbeşti-Alunu va cădea la votul Senatului
• Iniţiativa legislativă a parlamentarilor vâlceni a fost respinsă în comisii
Propunerea privind fuziunea CET Govora cu exploatările miniere Berbeşti-Alunu va cădea la votul Senatului
În primăvara acestui an, aproape toţi parlamentarii de Vâlcea (cu excepţia deputatului Vasile Bleotu) au depus la Camera Deputaţilor şi Senat o propunere legislativă privind transferul cu titlu gratuit a exploatărilor miniere Berbeşti-Alunu din administrarea Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia în domeniul şi în administrarea Consiliului Judeţean Vâlcea. Este o măsură economică extrem de bună şi care ar ajuta foarte mult societatea CET Govora, având în vedere că ambele entităţi ar fi în subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea. Din păcate, sunt şanse foarte mici ca acest demers legislativ să fie aprobat de Senat (ca primă cameră sesizată) având în vedere că a primit aviz negativ în următoarele comisii: Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului; Comisia economică, industrii şi servicii; Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări. Urmează ca în cursul acestei luni, propunerea legislativă să fie supusă votului în plenul Senatului. Potrivit expunerii de motive, “societatea CET Govora reprezintă singura sursă de energie termică sub formă de abur tehnologic pentru Platforma industrială Sud a municipiului Râmnicu Vâlcea, principalii consumatori fiind SC Oltchim SA şi Uzinele Sodice Govora – Ciech Group. Realizează, de asemenea, şi serviciul public de furnizare şi distribuţia agentului termic de încălzire şi apă caldă pentru consumatorii de tip urban din municipiul Râmnicu Vâlcea, din care: 28.900 apartamente în blocuri de locuinţe; 87 de obiective social-culturale (şcoli, spitale, grădiniţe etc). Producţia de energie electrică şi termică se realizează în cogenerare pe bază de cărbune inferior (lignit), provenit din Exploatarea Minieră Berbeşti-Alunu, judeţul Vâlcea, aparţinând de Societatea Naţională a Lignitului Oltenia Târgu Jiu.
Pentru realizarea producţiei de energie electrică şi termică se consumă anual: 2,1 milioane tone cărbune de la Exploatarea Minieră Berbeşti-Alunu, ceea ce reprezintă 97% din energia termică primară; 30 milioane mc de gaz metan pentru susţinerea arderii sau combustibil de rezervă (păcură), reprezentând 3% din necesarul de resurse. Datorită aportului foarte mare al cărbunelui în realizarea producţiei, preţul acestuia reprezintă factorul determinant pentru eficienţa economică şi în mod special pentru tarifele practicate de CET Govora pe piaţa de energie termică. În data de 30 decembrie 2011, SNLO Târgu Jiu a înaintat furnizorului de energie termică un act adiţional la contractul de furnizare prin care, pentru cantitatea suplimentară de 130.000 de tone de cărbune solicitată în anul 2012 de CET Govora, preţul de livrare se majorează la 32,5 lei/Gcal, exclusiv TVA şi accize, faţă de 31,1 lei/Gcal, exclusiv TVA şi accize, cât a fost stabilit iniţial prin contract. Urmare acestui fapt, în data de 10 ianuarie 2012, Consiliul Judeţean Vâlcea a organizat o întâlnire la care au participat conducerile furnizorului de energie termică şi ale marilor consumatori industriali, respectiv SC Oltchim SA şi Uzinele Sodice Govora. Concluziile rezultate în urma acestei întâlniri au fost că majorarea preţului la cărbune determină creşterea preţului la produsele livrate de cei doi mari consumatori industriali, având în vedere că 80% din producţia SC Oltchim SA este destinată exportului, iar 70% din producţia Uzinelor Sodice Govora este destinată tot exportului. Totodată, efectele scumpirii preţului lignitului va determina: diminuarea producţiei destinate exportului, ţinând cont că produsele chimice se află pe o piaţă puternic concurenţială; creşterea tarifelor practicate de CET Govora pentru producţia de energie termică sub formă de apă fierbinte, livrată populaţiei şi obiectivelor social culturale”.
Se intenţionează crearea societăţii Complex Energetic Vâlcea SA
“Soluţia pentru crearea unei stabilităţi pe piaţa de energie termică ar fi preluarea de către Consiliul Judeţean Vâlcea a celor două exploatări miniere dm judeţul nostru, repectiv din localităţile Berbeşti şi Alunu, şi crearea unei societăţi comerciale ┬½Complex Energetic Vâlcea┬╗, care să aibă ca obiect principal de activitate producerea şi furnizarea energiei termice şi electrice, precum şi exploatarea minelor şi carierelor de lignit din bazinul carbonifer Alunu-Berbeşti. În acest sens, Consiliul Judeţean Vâlcea a adoptat Hotărârea nr. 109/30 septembrie 2010, prin care a fost aprobată iniţierea unor analize de către conducerea CET Govora în scopul realizării acestui obiectiv. Necesitatea realizării Complexului Energetic Vâlcea rezultă şi din următoarele: CET Govora este angajată într-un proces amplu de retehnologizare şi ecologizare în vederea conformării la cerinţele de mediu şi pentru creşterea eficienţei energetice şi a siguranţei în funcţionare a echipamentelor de bază şi auxiliare; SNLO Târgu Jiu urmează să fie integrată cu complexele energetice Turceni, Rovinari şi Craiova şi să formeze o companie energetica puternică pe baza resursei de cărbune din bazinul Olteniei; există o limită de suportabilitate pentru energia termică sub formă de abur livrat de CET Govora, datorită aportului semnificativ al energiei termice în costurile de producţie; aprovizionarea cu cărbune provenit din alte exploatări miniere, cum ar fi cele situate în Bazinul Motru, implică cheltuieli suplimentare aferente transportului, ceea ce ar determina creşterea preţului final al cărbunelui cu 25% şi, implicit, a tarifului aplicat populaţiei, ceea ce CET Govora nu îşi poate permite; reorganizarea SNLO Târgu Jiu va viza şi includerea EM Berbeşti şi Alunu în cadrul Companiei Energetice Oltenia ceea ce va determina o dependenţă totală CET Govora faţă de noua companie şi va pune societatea în situaţia de a-şi negocia şi mai greu condiţiile contractuale; a fost obţinută aprobarea finanţării, prin POS Mediu, a proiectului privind ┬½Modernizarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterea eficienţei energetice┬╗;
CET Govora asigură întreg necesarul de energie termică pe piaţa locală: CET Govora asigură servicii de distribuţie şi furnizare de energie electrică de 550.000 MW/an; a fost realizată retehnologizarea electrofiltrelor la Cazanul 7 pe cărbune, în vederea conformării acestuia faţă de concentraţia limită de emisii de praf în atmosferă. Pe lângă argumentele sus-menţionate, mai trebuie avute în vedere şi următoarele aspecte: CET Govora nu poate funcţiona decât intercondiţionat, împreună cu exploatările miniere Berbeşti şi Alunu; potrivit programului de restructurare a mineritului, până în anul 2018, urmează ca la SNLO Tg. Jiu să fie disponibilizaţi 1.000 de oameni; tot aici este prevăzut să se păstreze în funcţiune doar minele de suprafaţă rentabile, iar cele neviabile să fie închise; strategia energetică a României se va baza în continuare pe utilizarea cărbunelui pentru producţia de energie electrică. Toate aceste aspecte, cât şi faptul că Guvernul României a aprobat înfiinţarea Complexului Energetic Oltenia, prin fuziunea SNLO Oltenia, Complexul Energetic Turceni, Complexul Energetic Craiova şi Complexul Energetic Rovinari, ne îndreptăţeşte să solicităm iniţierea unui proiect de lege privind înfiinţarea societăţii comerciale ┬½Complexul Energetic Vâlcea SA┬╗, la care judeţul Vâlcea va fi în continuare acţionar unic la CET Govora, în baza Hotărârii Guvernului nr. 1005/2002, prin fuziunea prin absorţie de către CET Govora cu exploatările miniere din localităţile Berbeşti şi Alunu, având ca obiect principal de activitate producerea şi furnizarea energiei electrice şi termice şi exploatarea minelor şi carierelor de lignit din bazinul carbonifer Berbeşti-Alunu”, se mai precizează în expunerea de motive a propunerii legislative iniţiată de parlamentarii vâlceni.
(Petre Coman)