|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Constantin Roibu a demisionat de la conducerea Oltchim SA 

Constantin Roibu a demisionat de la conducerea Oltchim SA

Directorul general al SC Oltchim SA, Constantin Roibu, a demisionat, miercuri, din func╚øia pe care a ocupat-o, au declarat pentru ZIUAnews surse din cadrul combinatului vâlcean.

Potrivit surselor precizate, Constantin Roibu a luat această decizie deoarece, în urma unei întruniri de mar╚øi a Consiliului de Administra╚øie, nu s-a putut ajunge la un acord cu privire la viitorul combinatului vâlcean.

Constantin Roibu a fost cel mai longeviv conducător al unei companii de stat române╚Öti, aflându-se de peste 20 de ani la ╚Öefia combinatului chimic Oltchim. În perioada 2001-2011, Constantin Roibu a fost ╚Öi pre╚Öedintele Consiliului de Administra╚øie, însă a renun╚øat la func╚øie. „Voi rămâne director general la Oltchim ╚Öi membru în Consiliul de Administra╚øie. De săptămâna viitoare nu voi mai fi pre╚Öedinte al Consiliului de Administra╚øie, ca urmare a ordinului emis de Ministerul Economiei, prin care, în cazul companiilor cu capital majoritar de stat, al căror ac╚øionar majoritar este Ministerul Economiei, Comer╚øului ╚Öi Mediului de Afaceri, directorul general nu poate ocupa ╚Öi func╚øia de pre╚Öedinte al Consiliului de Administratie”, a declarat anul trecut Constantin Roibu.

Olaru Nicolae Radu, actualul director general adjunct Produc╚øie ╚Öi Investi╚øii, ar putea ocupa func╚øia de director general al Oltchim SA, în urma demisiei lui Constantin Roibu.
În urmă cu mai pu╚øin de o săptămână, Toma Bogdan Costreie a demisionat din func╚øia de administrator special al SC Oltchim SA, pe care a ocupat-o timp de aproximativ două luni de zile. Toma Bogdan Costreie a fost numit pentru postul de director general adjunct de către Ministerul Economiei. 

Proteste la Oltchim. Ponta cere angajaţilor Oltchim să nu sperie investitorii (update 05 sep, 14:55)

Premierul Victor Ponta a dat asigurări că Guvernul caută un
investitor pentru Oltchim şi a făcut apel la angajaţii companiei să nu
sperie investitorii, arătând că ministrul pentru dialog social, Liviu
Pop, se va deplasa la Râmnicu Vâlcea pentru a discuta cu protestatarii.

Ponta a afirmat că Guvernul „munceşte de ceva timp” pentru găsirea unui
investitor care să preia Oltchim şi să asigure locurile de muncă şi buna
funcţionare a Oltchim, Arpechim şi altor societăţi care depind de
combinat.

„Vreau să cred că oamenii înţeleg că nu trebuie să speriem investitorii
acum. Ar fi un lucru foarte rău ca ambii investitori care şi-au declarat
interseul să vadă în mişcările de protest un semn negativ şi să plece
de acolo”, a spus Ponta.

Peste 300 de angajaţi ai Oltchim protestează, miercuri, faţă de
întârzierea luării unei decizii în privinţa situaţiei combinatului,
solicitând de urgenţă vizita premierului, şi faţă de faptul că nu şi-au
primit banii şi bonurile de masă de două luni.

Liderul sindical Mihai Diculoiu a declarat că este vorba despre un
protest spontan faţă de situaţia în care se află combinatul, susţinând
că se urmăreşte „lichidarea societăţii”.

La sfârşitul lunii august, aproximativ 300 de angajaţi ai Diviziei
Petrochimice Bradu din cadrul combinatului Oltchim au protestat faţă de
decizia de trimitere în şomaj a peste 500 angajaţi, pentru perioada 27
august – 30 septembrie, din cauza lipsei capitalului de lucru necesar
repornirii activităţii de petrochimie de la Piteşti. În urma protestelor
conducerea combinatului a renunţat la trimiterea în şomaj a celor 506
angajaţi.

ÔÇ£Motivul este unul singur. Șeful OPSPI a afirmat că doar un alt
management poate asigura fluxul de capital de lucru şi salariile
angajaţilor. De acum încolo mă voi odihni. Dacă viitorul acţionar
majoritar îmi va solicita serviciile sunt dispus să negociez cu el” a
explicat Roibu pentru ECONOMICA.NET motivele demisiei sale.

Potrivit unui comunicat remis Bursei de Valori, alături de Roibu
şi-au mai prezentat demisia şi alţi 16 membri ai Consiliului de
Administraţie. Conform aceleiaşi surse, o altă motivaţie a demisiei a
fost lipsa dialogului şi a colaborării între OPSPI (Oficiul pentru
Privatizare din Ministerul Economiei, instituţia în subordinea căreia se
află combinatul) şi conducerea Oltchim.

Roibu era la conducerea combinatului chimic încă din anul 1991.

Combiantul chimic Oltchim este una dintre cele mai mari unităţi
economice din România rămase încă în proprietatea statului. Compania,
care are grave probleme financiare, urmează să fie privatizată chiar în
această lună. 

Premierul Victor Ponta a declarat azi, înainte de apariţia ştirii
referitoare la demisia lui Roibu, că există interes pentru combinat.

ÔÇ£Din fericire, nu avem una, ci două mari companii. Ne speriasem la
un moment dat că nu vine nimeni. Au venit două mari companii, din două
zone geografice total diferite, ca să spun aşa. Important este ca să
avem un succes pe această temă, să salvăm locurile de muncă, să dăm un
mesaj pentru toată zona, Argeş – că e vorba de Arpechim -, că păstrăm
locuri de muncă şi de fapt creăm noi locuri de muncă prin investiţii”, a
declarat Ponta la începutul şedinţei de Guvern”.

În urmă cu două
săptămâni Guvernul a schimbat strategia de privatizare a Oltchim, prin
vânzarea în procedură colectivă a pachetului de acţiuni deţinut de stat,
respectiv 54,6% din capitalul social, şi a creanţelor Autorităţii
pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) şi Electrica SA,
reprezentând 1,8 miliarde lei sau 56% din datoriile companiei.

Data licitaţiei pentru privatizarea combinatului a fost stabilită pentru 18 septembrie.

Statul deţine, prin Ministerul Economiei, 54,8% din titlurile combinatului chimic.

Potrivit
celor mai recente date, în acţionariatul Oltchim se mai regăsesc
compania germană PCC SE (18,32%) şi fondul de investiţii Carlson
Ventures, înregistrat în Marea Britanie, care deţine prin Nachbar
Services 14,02% din titluri.

Privatizarea Oltchim reprezintă una
dintre condiţiile pentru aprobarea de către board-ul director al FMI a
celei de-a şasea evaluări a acordului cu România.

Leave a Response