Cazarea în scop turistic, în vizorul Fiscului vâlcean
Cazarea în scop turistic, în vizorul Fiscului vâlcean
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea desfăşoară permanent acţiuni de îndrumare a contribuabililor cu activitate în turism, context în care, prin Activitatea de Inspecţie Fiscală, în luna august a.c., a organizat şi desfăşurat o serie de acţiuni de control operativ în staţiunile şi pe traseele turistice din judeţ pentru identificarea persoanelor care desfăşoară activităţi ilegale în acest domeniu.
“Cu ocazia verificărilor inopinate efectuate în staţiuni şi pe circuitele turistice din judeţul Vâlcea, am identificat 64 de cazuri în care se desfăşurau activităţi de cazare fără declararea veniturilor realizate la Fisc, fapt pentru care inspectorii au stabilit obligaţiile fiscale corespunzătoare şi au dispus intrarea în legalitate.
În perioada următoare, potrivit Planului de acţiuni propriu pe anul 2012, vom intensifica în rândul contribuabililor cu activitate în turism, atât acţiunile de îndrumare, cunoaştere şi aplicare a legislaţiei, cât şi pe cele pentru prevenirea şi combaterea evaziunii.
Precizez persoanelor interesate că pot obţine informaţii detaliate referitoare la procedura declarării şi plăţii impozitului aferent veniturilor obţinute din închirierea de camere în scop turistic fie adresându-se direct unităţilor fiscale, fie prin accesarea siteului instituţiei noastre, la adresa www.finantevalcea.ro, categoria <<Informaţii contribuabili – mass-media>>, din prima pagină” – a declarat Gheorghe Gogîrnoiu, directorul executiv al DGFP Vâlcea.