Constantin Schumancher va fi pentru prima dată pe banca tehnică a vâlcenilor după pregătirea de vară făcută de Artimon
Fotbal, Liga a II-a
CSM vrea puncte în Trivale
Constantin Schumancher va fi pentru prima dată pe banca tehnică a vâlcenilor după pregătirea de vară făcută de Artimon
CS Municipal nu a avut deloc linişte în pauza competiţională din vară. Schimbările de la primăria Râmnicului au adus după ele schimbări şi în conducerea administrativă a grupării vâlcene dar şi incertitudini. Fostul antrenor principal, Alin Artimon, făcuse planul de pregătire şi înaintase o listă cu posibile transferuri încă dinainte să se meargă în vacanţă dar nu s-a ţinut cont de mai nimic. În loc de două transferuri, unul la baza sportivă proprie şi altul în străinătate a mai avut loc numai primul iar al doilea nici măcar în România. La capitolul transferuri numai Sergiu Popescu a semnat cu gruparea din Zăvoi şi Alin Artimon a plecat, declarând că nu mai este dorit la club. Până la urmă nici măcar mijlocaşul nu a rămas în ZăvoiÔǪA fost adus Imilian Șerbănică, un apropiat al acţionarului de la CSM dar nici acesta nu a rezistat prea mult şi a decis să părăsească echipa după numai câteva zile. Până la urmă, antrenor principal a fost numit Constantin Schumancher, un antrenor de 36 de ani care a fost ultima dată la Juventus Colentina, grupare care a retrogradat în Liga a III-a. Misiunea fostului fotbalist al lui FC Argeş este una dificilă, având în vedere că la CSM se doreşte performanţă cu buget mic şi lot subţire numeric şi valoric. Pe ultima sută de metri, formaţia vâlceană a reuşit şi câteva transferuri, legitimând fotbalişti care nu au avut loc la alte echipe. Astfel, în Zăvoi au ajuns Marius Toma şi Andrei Neagoe, ambii puşi pe liber de Farul Constanţa. Altfel, CS Municipal a jucat la Slatina ultima partidă amicală înainte de debutul în noul championnat, în compania formaţiei locale, FC Olt. Vâlcenii au cedat lalimită, cu scorul de 0-1, singurul gol al meciului fiind marcat de Daniel Ene.
Debut la Piteşti
În primul meci din această ediţie de campionat, municipalii se deplasează la Piteşti pentru meciuul cu FC Argeş, după ce au stat în prima rundă. Vâlcenii îşi doresc un rezultat pozitiv care să le dea încredere pentru acest tur de championnat în timp ce gazdele au şi ele nevoie de puncte după ce în etapa inaugurală au cedat la limită, 0-1, în deplasarea de la Oradea cu Luceafărul. În campionatul trecut ambele meciuri directe dintre CS Municipal şi FC Argeş au fost animate şi s-au terminat cu scoruri identice, 2-2. Interesant este că vâlcenii şi argeşenii s-au întâlnit şi în această vară, într-o partidă amicală care a durat, însă, numai câteva minute, CSM retrăgându-se de pe teren după ce Tomozei a fost luat la bătaie de oficiali ai gazdelor. Cealaltă echipă vâlceană din Seria a II-a, Damila Măciuca, va sta în această rundă, la adăpostul celor trei puncte cucerite la debut, de pe poziţia a doua a clasamentului.
Programul etapei: FC Argeş – CSM Rm. Vâlcea, FCM Tg. Mureş ÔÇô Luceafărul, Voinţa Sibiu ÔÇô Alro, FC Maramureş ÔÇô Corona, FC Bihor ÔÇô Unirea, UTA – CS Mioveni, FC Politehnica va sta, Damila va sta.
Știri
Artimon şi Sergiu Popescu, la Farul
Alin Artimon şi-a găsit rapid un nou angajament după despărţirea de CS Municipal. Tehnicianul timişorean a semnat cu formaţia Farul Constanţa, care activează în prima serie a eşalonului inferior. Gruparea de pe litoral a debutat cu stângul, 0-2 pe propriul teren cu Sportul Studenţesc şi are ca obiectiv promovarea în primul eşalon. Tot la Farul a ajuns şi Sergiu Popescu, fotbalist care fusese adus la Râmnic de Artimon. Mijlocaşul şi-a reziliat contractul cu gruparea din Zăvoi.
Adversar de “judeţ” pentru Măciuca, în Cupa României
Formaţia vâlceană, Damila Măciuca, a avut noroc maxim la tragerea la sorţi din turul V al Cupei României la fotbal. Formaţia pregătită de Lincar va da piept cu cel mai slab cotat adversar care a ajuns până în această fază a competiţiei, Voinţa Lupac, formaţie care activează în campionatul “Elită” din Caraş-Severin. Meciul va avea loc pe 11 septembrie, pe terenul Voinţei, începând cu ora 16.30. Vă reamintim că Damila Măciuca este singura reprezentantă a Judeţului Vâlcea în această competiţie după ce Posada Perişani, CS Municipal şi FC Oltchim au fost eliminate din Cupa României. Dacă va accede în turul următor, gruparea din sudul judeţului are mari şanse să joace împotriva unui adversar din primul eşalon.
Iată care este programul complet al tuturor celor paisprezece partide din faza a V-a: SC Bacău ÔÇô FC Botoşani, Olimpia Satu Mare ÔÇô FC Bihor Oradea, Șoimii Pâncota ÔÇô UT Arad, FC Cisnădie ÔÇô Voinţa Sibiu, Pandurii II Târgu Jiu ÔÇô CS Mioveni, Voinţa Lupac ÔÇô Damila Măciuca, FCM Alexandria ÔÇô Sportul Studenţesc, FC Caracal ÔÇô Dinamo II Bucureşti, ACS Berceni ÔÇô Săgeata Năvodari, CS Afumaţi ÔÇô Delta Tulcea, CS Baloteşti ÔÇô Farul Constanţa, Conpet Ploieşti ÔÇô CF Brăila, FC Zagon ÔÇô Rapid CFR Suceava, Seso Câmpia Turzii ÔÇô FCM Târgu Mureş.
Începe Liga Naţională!
Liga Naţională de handbal feminin programează joi prima etapă a noului campionat. Oltchim Râmnicu Vâlcea nu va evolua în această rundă, oficialii chimişti reuşind să amâne meciul cu HC Zalău pentru 12 septembrie. Cea mai interesantă partidă a etapei pare a fi cea de la Braşov, acolo unde formaţia antrenată de Mariana Târcă va primi vizita vicecacmpiaonei en-titre a României, Universitatea Jolidon Cluj-Napoca.
Programul primei etape a Ligii Naţionale de handbal feminin: HC Zalău – Oltchim Rm.Vâlcea (amânat pentru 12 septembrie), Terom Iaşi – HC Dunărea Brăila, ASC Corona Braşov – Univ. Jolidon Cluj, CSM Ploieşti – SCM Craiova, HC Danubius Galaţi – CSM Bucureşti, HCM Baia Mare – HCM Roman.