Ion Cîlea a deversat un sac de promisiuni peste primarii USL
Ion Cîlea a deversat un sac de promisiuni peste primarii USL
Întâlnirile zonale cu primarii localităţilor din judeţul Vâlcea, organizate în ultimele două săptămâni ale lunii septembrie au scos la iveală numeroase dificultăţi în ceea ce priveşte asigurarea fondurilor financiare pentru achitarea unor datorii faţă de executanţii unor lucrări de investiţii şi prestări de servicii, fonduri care, potrivit legii, trebuiau asigurate prin mai multe programe guvernamentale. Pentru rezolvarea acestui bogat pachet de solicitări, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, a decis să se deplaseze personal la Bucureşti, cu atât mai mult cu cât problemele ridicate de primari fuseseră aduse la cunoştinţă prin intermediul corespondenţei adresate factorilor centrali de decizie.
Într-o singură zi, preşedintele Ion Cîlea, însoţit de o echipă tehnico-economică, a efectuat şase vizite la tot atâtea ministere şi instituţii centrale pentru a obţine răspunsuri la adresele şi memoriile transmise pe parcursul lunii septembrie.
Rezultatele acestui demers au confirmat că dialogul direct cu miniştri şi înalţi funcţionari ai statului care permite susţinerea cu argumente a unei solicitări este cel mai eficient mijloc de a rezolva problemele unui judeţ.
Periplul ministerial a început la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului unde, anterior, fuseseră înaintate mai multe corespondenţe cu privire la dificultăţile primarilor din comunele Măldărăşti, Scundu şi Roeşti în asigurarea spaţiilor pentru şcolarizarea elevilor, precum şi în decontarea lucrărilor de extindere şi modernizare a unor unităţi de învăţământ. Preşedintele Ion Cîlea a primit asigurări din partea secretarului de stat Stelian Fedorca, în sensul că cele trei solicitări justificate vor primi un răspuns pozitiv.
La Direcţia Generală Lucări Publice din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului discuţiile s-au axat în principal pe asigurarea fondurilor necesare pentru decontarea tuturor lucrărilor de reabilitare, modernizare şi asfaltare a drumurilor cuprinse în programul Consiliului Judeţean Vâlcea conform prevederilor HG nr. 577/1997. Aici, la acest minister, s-a obţinut garanţia că restanţa de 40% din fondurile aprobate de conducerea ministerului va fi alocată într-un timp foarte scurt. Cereri asemănătoare s-au făcut şi la Ministerul Administraţiei şi Internelor de unde reprezentanţii judeţului Vâlcea au plecat cu răspunsuri favorabile.
Deosebit de ample au fost şi discuţiile cu ministrul Rovana Plumb de la Ministerul Mediului şi Pădurilor. Tema: asigurarea finanţării pentru toate cele 7 proiecte ale judeţului Vâlcea care au îndeplinit criteriile şi au obţinut punctajul necesar pentru a fi cuprinse în programul de mediu pentru protecţia resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, staţii de tratare, canalizare şi staţii de epurare. În urma discuţiilor purtate, ministrul Rovana Plumb a dispus să fie introduse în circuitul Programului şi proiectele privind alimentarea cu apă şi canalizare ale primăriilor din comunele Diculeşti, Stăneşti, Popeşti şi Bujoreni, alături de celelalte trei aprobate anterior pentru localităţile Fârtăţeşti, Galicea şi Stoeneşti.
O întâlnire şi discuţie binevenită au avut loc şi la Ministerul Sănătăţii unde preşedintele Ion Cîlea a dialogat cu secretarul de stat Raed Arafat pe două teme majore: 1. achiziţionarea, cu sprijinul Ministerului, a unui tub Rx, fără de care computerul tomograf din dotarea Spitalului Judeţean de Urgenţă nu poate fi utilizat, şi – 2. urgentarea diligenţelor ministeriale pentru înfiinţarea unui centru medical complex la Voineasa, în perspectiva apropiată a punerii în funcţiune a amenajărilor turistice din Munţii Lotrului.