|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Șeful de lucrări la Universitatea Bioterra a fost arestat preventiv pentru 29 de zile 

• După ce Tribunalul Vâlcea a respins solicitarea procurorilor DNA,


Șeful de lucrări la Universitatea Bioterra a fost arestat preventiv pentru 29 de zile

Adrian Dulugeac, şef de lucrări la Universitatea Bioterra, a fost arestat pentru 29 de zile de Curtea de Apel Piteşti, în dosarul în care este acuzat că a primit bani sau bunuri de la studenţi cărora le-a dat subiectele la licenţă sau pe care i-a ajutat să obţină diplomele fără să susţină examene. Adrian Dulugeac, prodecanul Facultăţii de Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare de la Universitatea Bioterra, a fost reţinut în 27 septembrie de procurorii Parchetului Tribunalului Vâlcea, în urma unor percheziţii, fiind acuzat de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, fals intelectual şi material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi instigare la fals intelectual şi material. Totodată, Dulugeac a fost pus sub acuzare şi pentru luare de mită, anchetatorii stabilind că acesta a primit bani, bunuri sau servicii de la studenţii pe care i-a ajutat la licenţă sau la alte examene. Procurorii au cerut Tribunalului Vâlcea arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Adrian Dulugeac, cererea fiind respinsă de instanţă în 28 septembrie.

Decizia a fost contestată de procurori la Curtea de Apel Piteşti, care sâmbătă a admis recursul şi a casat sentinţa din 28 septembrie. Cauza a fost rejudecată de instanţa Curţii de Apel Piteşti, care a admis propunerea Parchetului Tribunalului Vâlcea şi a dispus arestarea preventivă a lui Florin Adrian Duligeac pe o perioadă de 29 zile, începând cu data punerii în executare a mandatului. Decizia este definitivă, astfel că Adrian Dulugeac va sta în arestat preventiv 29 de zile. Adrian Dulugeac este şef de lucrări şi prodecan la Facultatea de Control şi Expertiză a Produselor Alimentare din Universitatea Bioterra. El a fost pus sub acuzare alături de Laura Harcan, şef de lucrări la Facultatea de Drept, în legătură cu divulgarea de subiecte de licenţă, aceasta fiind acuzată de fals intelectual. Potrivit procurorilor, profesorul Adrian Dulugeac, de la Universitatea Bioterra, a primit mită de la studenţi bani, două cife cu beton şi servicii de reparare a instalaţiilor electrice pentru a le da răspunsuri prin SMS la examene, a le obţine lucrări de licenţă sau a le da note fără să se prezinte la examene. Adrian Dulugeac mai este acuzat că, folosindu-se de calitatea sa de cadru didactic, a cerut şi a determinat alţi profesori de la Universitatea Bioterra care au examinat candidaţi la proba orală a examenului de licenţă să le acorde note mai mari faţă de cele corecte. Astfel, la data de 11 septembrie, Adrian Dulugeac i-a cerut Laurei Harcan, cadru didactic la Facultatea de Drept de la Universitatea Bioterra, să corecteze şi să noteze lucrările scrise ale altor studenţi de la examenele anuale ori semestriale restante, solicitându-i acesteia să treacă notele şi în cataloage.

Leave a Response