USL nu mai există, nu le vom pune ştampila pe lista cu candidaţii la parlamentare
Conducerea PC Vâlcea:
USL nu mai există, nu le vom pune ştampila pe lista cu candidaţii la parlamentare
Copreşedinţii USL de la Vâlcea, Ion Cîlea şi Cristian Buican, vor avea o surpriză total neplăcută din partea colegilor de alianţă, de la Partidul Conservator. Conservatorii vâlceni sunt total nemulţumiţi de jocul duplicitar al pesediştilor şi liberalilor vâlceni. În consecinţă, surse sigure din interiorul conducerii PC Vâlcea ne-au confirmat faptul că oamenii lui Voiculescu din teritoriu nu vor pune ştampila pe adresa cu candidaturile USL, care trebuie să ajungă în scurt timp la Biroul Electoral Judeţean. Un lider al PC Vâlcea ne-a declarat: “Se uită un lucru esenţial şi anume că toţi candidaţii USL la parlamentare vor avea nevoie de ştampila PC pentru depunerea candidaturilor. Conservatorilor le-a fost dat praful de pe toba de către mincinoşii Cîlea şi Buican şi sunt aproape ignoraţi de către colegii de alianţă pentru că au fost cuminţi şi au aşteptat ca aceştia să se ţină de cuvânt. La alegerile locale ni s-a promis că vom avea un număr de consilieri judeţeni egal cu procentajul obţinut. A fost o minciună gogonată, după cum s-a dovedit ulterior.
Noi nu mai avem încredere în colegii de alianţă. Din punct de vedere politic USL la Vâlcea nu mai există, această alianţă este doar formal, pe hartie. Avem de gând să rupem protocolul la Vâlcea dacă nu ni se dă un colegiu binemeritat conform procentajelor obţinute la locale adică 9,6% din voturile total exprimate. Să nu mai vorbim de deconcentrate unde useliştii strigau în gura mare că pedeliştii sunt hoţi, incompetenţi si toate adjectivele urâte, dar până la ora actuală nu am văzut niciun PDL-ist dat pe mâna parchetului şi foarte mulţi sunt tot pe funcţii. Cum rămâne cu demagogia ieftină pe care o face USL-ul?
Filiala PC Valcea s-a clasat pe locul II la nivel naţional în cadrul PC, ca rezultate la alegerile locale din 2012, iar conducerea centrală nu a negociat nici un colegiu pentru organizaţia judeţeană. La nivel naţional Filiala PC Vâlcea este considerată ca fiind o filială rebelă care are tăria, prin conducerea ei, să-l înfrunte pe Daniel Constantin. Dacă la alegerile locale, pe data de 10 mai, la ora 22.00, Daniel Constantin a sunat conducerea filialei judeţene să semneze lista consilierilor judeţeni, în urma promisiunii făcute de Cîlea şi Buican, că vor avea 3 consilieri judeţeni, de această dată conservatorii nu vor mai ceda presiunilor venite de la centru, asumându-şi orice risc.ÔÇ£
Conservatorii vâlceni sunt hotărâţi să-şi impună punctul de vedere indiferent de consecinţe: “În condiţiile în care nu vor avea un colegiu la Valcea conservatorii nu numai că nu vor sustine USL, dar sunt hotărâţi sa faca o anticampanie virulentă împotriva lui Cîlea şi Buican, în frunte cu primarii lor. Nu este de neglijat faptul că Organizaţia PC Vâlcea are filiale active în toate comunele şi oraşele din judeţ. Organizaţiile locale ale PC s-au săturat de sabotajul politic făcut de aliaţii lor. Din tot acest război va câştiga PDL-ul şi poate chiar merită să câştige daca sunt mai corecţi decât useliştii.ÔÇ£ ÔÇô a mai menţionat liderul conservator vâlcean.