|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Fostul primar Alin Popescu şi pedelistul Cristian Dîrlescu, patronul SC Docris Universal SRL, ar merita să fie arestaţi de urgenţă 

În atenţia DNA! Primăria Popeşti a intrat în faliment datorită unor escroci!

Fostul primar Alin Popescu şi pedelistul Cristian Dîrlescu, patronul SC Docris Universal SRL, ar merita să fie arestaţi de urgenţă

Zeci de primării din Vâlcea au grave probleme financiare. Nici una nu se află însă în situaţia primăriei Popeşti care a ajuns într-un blocaj din care se pare că nu există soluţie de ieşire. Redacţia noastră ca şi altele din Vâlcea au atras atenţia încă de acum câteva luni că escrocheriile fostului primar Alin Popescu ar putea să aibă urmări grave. Reamintim pe scurt cea mai gravă manevră a acestui individ care ar merita arestat.

Bulacu ÔÇô PDL nu este străin de tunul lui Dîrlescu

În urmă cu 4 ani primarul Popescu a încheiat un contract cu societatea comercială SC DOCRIS UNIVERSAL SRL pentru montarea unor lămpi de iluminat, al cărei patron este pedelistul Cristian Dîrlescu. Menţionăm că nu este străin de această afacere nici fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, Romulus Bulacu, cel care l-a “ajutatÔÇ£ pe Dîrlescu ÔÇô Docris cu “recomandăriÔÇ£ la mai mulţi primari vâlceni. Administraţia Popeşti nu avea nevoie de aceste bunuri şi preţul de achiziţie a fost umflat la greu. Aceste aspecte plus lipsa licitaţiei şi alte detalii tehnice ar putea să fie investigate de procurorii anticorupţie. Contractul făcut de Alin Popescu prevede însă acceptarea de către primărie a unor penalizări enorme pentru fiecare zi de întârziere a plăţii. Primăria nu a plătit, iar furnizorul a dat în judecată primăria. În acest punct trebuie menţionat că “întâmplătorÔÇ£ jurista primăriei este nevasta fostului primar Popescu. Au trecut termenele, s-a pierdut proces după proces. După fiecare proces pierdut “se puneaÔÇ£ de-un chef la Popeşti, cu participanţi de seamă: familia primarului Popescu şi familia patronului Dîrlescu! În cele din urmă societatea comercială a pus mâna pe o hotărâre judecătorească de executare. De la un sold iniţial de aproximativ trei miliarde lei vechi s-a ajuns la executarea unei sume ce depăşeşte 6 miliarde, reprezentând penalităţi de întârziere. Conturile primăriei inclusiv cele din Trezorerie au fost blocate. Orice ban intră în ele este luat cu japca de firma respectivă (cam la fel cum fac acum unii creditori cu Oltchimul).

Primăria Popeşti falimentată de un fost primar lacom din cale afară

Primăria Popeşti nu mai are bani de utilităţi, nu are bani pentru şcoli, nu are bani pentru salariile angajaţilor primăriei şi nici pentru plata persoanelor cu handicap şi a însoţitorilor acestora. Primarul Constantin Șerban a stat prin Râmnic la sfârşit de săptămână două zile. A trecut pe la Poliţie, Procuratură, Prefectură, Consiliu Judeţean. Omul e disperat! Nu ştie ce să facă. Cei din Popeşti nu înţeleg ce se întâmplă. Comuna riscă să se prăbuşească. Funcţionarii primăriei pot acţiona şi ei în instanţă solicitând salariile. Iar nimeni nu are cum să le dea aceşti bani. Consiliul Judeţean nu poate interveni pentru că orice sumă trimisă pentru plata salariilor sau a utilităţilor va fi înhăţată din cont de şmecherul Dîrlescu – Docris. Care are o hotărâre judecătorească legală (oare nu are tulburări de conştiinţă magistratul de la Tribunalul Vâlcea care a emis cu o foarte mare lejeritate o hotărâre aberantă?!) de recuperare a unei datorii. Fostul primar e în libertate. Și nici în bască nu îl doare. Puse cap la cap toate aceste informaţii ne determină să tragem o concluzie: la Popeşti s-a constituit un grup infracţional. Aceasta este concluzia noastră. Câte ziare trebuie să scrie despre acest caz ca un procuror să înceapă o urmărire penală? Câţi primari trebuie să se joace cu banul public şi să îl risipească? Câte comunităţi locale trebuie aduse în sapă de lemn? Dacă administratorii banului public ar primi câte 10-20 de ani de temniţă grea pentru o aşa escrocherie probabil numărul edililor infractori ar scădea. Ca şi al managerilor de stat infractori!

• Instanţa de judecată a obligat comuna Popeşti, prin Sentinţa Comercială nr.1248/2011, pronunţată de către Tribunalul Vâlcea în dosarul 2246/90/2011, la plata sumei de 930.918,76 lei, care se compune din: 291.574 lei ÔÇô preţ marfă (Primăria mai are de plătit din această sumă doar 55.000 lei), 620.554 ÔÇô penalităţi de întârziere!!! ÔÇô 399 lei (cheltuieli de judecată) şi 18.451,76 lei, cheltuieli de executare (executor judecătoresc Ilie Văleanu). Vom reveni! (N.T.)

Leave a Response