|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

“Misiune în viitor” la Școala Măgura din Mihăeşti 

“Misiune în viitor” la Școala Măgura din Mihăeşti

În toamna anului 2011 o echipă de profesori de la Școala Măgura a început odiseea unui proiect internaţional, care este acum în curs de derulare şi care va continua pe parcursul a doi ani (2012- 2014). Proiectul multilateral Comenius se numeşte ÔÇ£Misiune în viitor – În căutarea sustenabilităţii”.

 Proiectele multilaterale Comenius implică cooperarea între şcoli din diverse ţări UE. Rezultatele colaborării sunt: schimbul de experienţă, cunoaşterea altor culturi europene, colaborarea între şcoli în cadrul unor anumite teme stabilite de comun acord. Aceste parteneriate sunt finanţate din fonduri UE prin intermediul ANPCDEFP (Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei si Formării Profesionale).

 Găsirea partenerilor pentru un asemenea proiect nu a fost o muncă uşoară, dar în urma vizitei pregătitoare organizate în Turcia, la Silivri ÔÇô Istanbul, în ianuarie 2012, vizită finanţată de ANPCDEFP şi de CE în cadrul Programului de Învătare pe Tot Parcursul Vieţii, cele 11 şcoli participante (din România, Turcia, Polonia, Italia, Letonia, Grecia, Olanda, Germania, Portugalia, Marea Britanie şi Franţa) au ajuns la un numitor comun. Sfîrşitul discuţiilor a adus un plan de activitate, întins pe parcursul a doi ani, cu activităţi şi teme pentru fiecare lună. Spre exemplu, în luna septembrie 2012, elevii din cele 11 ţări partenere vor organiza un ÔÇ£colţ Comenius” în şcolile respective şi vor prezenta în PowerPoint ţara, zona şi şcoala lor.

 Proiectul ÔÇ£Misiune în viitor” are ca punct de interes comun sustenabilitatea globală. Ce anume trebuie să înţeleagă elevii prin acest termen? Sustenabilitatea reprezintă capabilitatea de a satisface toate nevoile populaţiei fără a dăuna în mod ireversibil resurselor naturale, lăsîndu-le astfel şi la dispoziţia generaţiilor viitoare. Punctul central al proiectului îl reprezintă, aşadar, sustenabilitatea, cu cele trei dimensiuni ale sale: cea economică, a mediului înconjurător şi cea socială.
 Printre obiectivele stabilite pot fi enumerate: crearea unor şanse de cooperare, prietenie şi înţelegere culturală reciprocă între elevii europeni din cele 11 ţări; dezvoltarea simţului responsabilităţii elevilor pentru un viitor sustenabil; construirea atitudinilor de toleranţă, înţelegere reciprocă şi empatie pentru participanţi; îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare într-o limbă străină şi de utilizare a tehnologiilor de comunicare şi informare; şi mai ales introducerea şi promovarea activităţilor cross- curriculare.

 De-a lungul celor doi ani sunt programate şase vizite internaţionale (în Germania, Grecia, Marea Britanie, Italia, Olanda si Turcia). Parteneriatul Comenius va fi deschis oficial în prima vizită care va avea loc în Syke (Bremen), Germania între 12 ÔÇô 14 noiembrie 2012. Cu acest prilej elevii vor construi un aragaz solar, vor vizita o uzină de reciclare, vor prezenta (în limba engleză) rezultatul muncii lor, vor face excursii, vor lua parte la ateliere şi împreună cu profesorii lor vor alege un logo pentru ÔÇ£Misiune în viitor”.

 Echipa care reprezintă România în această ÔÇ£misiune” este alcătuită dintr-un grup de 25 de elevi de la Școala Măgura şi o echipa de profesori din care fac parte doamna director, Lupsoiu Camelia, Stăncuţ Ioana (coordonatorul proiectului), Bălan Lăcrămioara, Andronoiu Ștefănică, Ciulei Monica şi Nălbitoru Alexandru.

 Menţionez faptul că în ceea ce priveşte conţinutul acestei publicaţii, ea reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului şi că ANPCDEFP şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care conţinutul informaţiei va fi folosit.

 Profesor coordonator, Stăncuţ Ioana

Leave a Response