Laurenţiu Baranga, omul invizibil, candidat sub acoperire din partea… PNL
Suspiciuni de blat ordinar în campania de la Vâlcea:
Laurenţiu Baranga, omul invizibil, candidat sub acoperire din partea… PNL
De mai multă vreme, înţelegeri ciudate par a se perfecta la Vâlcea între preşedintele PDL Dorel Jurcan şi cel al PNL Cristian Buican. Iată una dintre acestea.
Pe colegiul Vâlcea nord candidează la Senat un liberal care trebuie să câştige. Este vorba despre sponsorul principal al PNL Vâlcea, cunoscutul om de afaceri Dan Niţu, patronul echipei de fotbal “Damila Măciuca”. În mod sigur, Cristian Buican nu îşi permite să îl expună pe Dan Niţu unui eşec.
Și acum, replica lui Dorel Jurcan. El a desemnat din partea ARD, pe acelaşi colegiu senatorial, un fost agent secret, actualmente cadru didactic universitar, Laurenţiu Baranga. Acest Baranga nu doar că este un necunoscut în politică, dar refuză cu încăpăţânare să iasă la rampă. El evită interviurile, amână fără motiv participarea la emisiunile televiziunilor locale, se comportă ca şi cum ar dori să piardă.
Răsplata liberală vine pe colegiul senatorului pedelist Jurcan. Candidatul PNL la Senat este Adrănel Cotescu, director în Ministerul Dezvoltării, un om considerat prea ocupat la Bucureşti şi prea puţin cunoscut în zonă pentru a avea succes. Ideea ar fi că Jurcan va defila, cum se spune, în faţa lui Adrănel Cotescu.
Iată deci cum ambii preşedinţi, deşi din tabere diferite, îşi văd visul cu ochii. Dan Niţu câştigă, fără a i se putea reproşa ceva, Dorel Jurcan câştigă, dar în dauna partidului.
Totuşi, cineva trebuie să piardă: electoratul, care e manipulat printr-un blat murdar.
Și ştiţi care ar fi culmea ? Să-l bată Cotescu pe Jurcan, adică să-l fi păcălit Buican pe liderul portocaliu. Fiindcă invers nu se poate, Baranga fiind, în mod clar, omul invizibil, candidat sub acoperire tot din partea PNL.
Gheorghe Smeoreanu (Criterii.ro)