Echipa Oltchim s-a calificat matematic în grupele principale ale Ligii Campionilor
• După ce a învins handbalistele de la Randers HK cu 27-23,
Echipa Oltchim s-a calificat matematic în grupele principale ale Ligii Campionilor
Ca şi în Danemarca, Oltchim a trecut greu de Randers. Conduse în prima repriză, “galacticele” au revenit în partea a doua, la capătul unui joc extraordinar. În urmă cu două săptămâni, la Randers, Oltchim s-a impus cu 24-20, dar vîlcencele au transpirat din greu pentru victorie. Randers a revenit de la minus 5 la plus unu. S-a terminat însă cu bine. Duminică seară, la Rm. Vâlcea, a fost episodul doi al duelului româno-danez. Oltchim a început din nou bine, a condus, dar nordicele au arătat aceeaşi capacitate formidabilă de a reveni. S-a făcut linişte în Sala Sporturilor Traian cînd Masson, Dalby şi compania aveau 10-7 în minutul 29! Vestergaard a cerut time-out, şi-a muştruluit elevele şi efectul s-a văzut imediat: 10-10 la pauză. Randers a mai condus apoi o singură dată. Cu 11-10. De aici a început adevăratul test al “galacticelor”. Paula Ungureanu a închis poarta, Mika Brădeanu a făcut cel mai bun meci al său de cînd s-a întors la Vîlcea, iar apărarea a fost imposibil de trecut. Neagu a lăsat şi ea la vestiare nerealizările din prima parte, contribuind decisiv prin pasele sale la spectacolul extraordinar. S-a ajuns la 15-11 pe tabelă, iar aerul a devenit imediat mai respirabil. Randers nu a mai avut puterea să se apropie ameninţător, vîlcencele ţinîndu-şi la respect adversarele. S-a terminat 27-23, al patrulea succes consecutiv pentru Oltchim în grupa A care aduce calificarea matematică în grupele principale ale Ligii. Acum rămîne doar lupta pentru locul întîi, care se va da duminică la Viena. Pe lângă Oltchim, după primele patru etape din grupe, alte două formaţii sînt sigure de calificarea mai departe. E vorba de campioana şi vicecampioana Ungariei, Gyor, respectiv FTC Budapesta. Ca şi Oltchim, şi cele două echipe maghiare au maximum de puncte, opt. Apoi, cele mai mari şanse de calificare le au Hypo Viena, Podravka Koprivnica, Larvik, Buducnost Podgorica şi Zvezda Zvenigorod. Disputa dintre Oltchim şi Randers, de duminică, a consemnat duminică, şi o reîntîlnire între doi foşti prieteni: Jakob Vestergaard, tehnicianul Oltchimului, şi Jan Leslie, antrenorul lui Randers. Din aceeaşi generaţie, cei doi au jucat cu echipele lor, Viborg şi Randers, finala campionatului danez în 2010. Ca şi duminică seara, cîştig de cauză a avut şi atunci tot Vestergaard. “A fost o reîntîlnire plăcută. Mi-aş fi dorit să cîştig eu, dar a fost imposibil. Deşi echipa mea a făcut cel mai bun meci din actualul sezon, tot nu am putut să învingem Oltchim”, a declarat Leslie. Primele două clasate în fiecare grupă se califică mai departe. La tragerea la sorţi, cele patru echipe de pe locul întîi vor intra în urna favoritelor, iar formaţiile de pe locul secund în urna a doua, a outsiderelor. Apoi, fiecare grupă, va fi formată din patru echipe, două de pe locul unu şi două de pe locul doi. Dacă Oltchim va termina pe primul loc, atunci va mai juca doar cu o cîştigătoare de serie şi cu două formaţii de pe doi. “Obiectivul nostru e să terminăm pe primul loc pentru a avea o grupă mai uşoară, pe mai departe”, a declarat antrenorul Jakob Vestergaard.
• Fotbal Liga a II-a
Atacantul echipei Damila Măciuca este golgeterul eşalonului secund cu opt reuşite
După dubla cu FC Olt, atacantul împrumutat la Damila de la Pandurii, Albert Voinea, este golgeterul eşalonului secund cu opt reuşite. De altfel, Voinea a fost şi remarcatul antrenorului de la FC Olt, Corneliu Papură. “Studiasem Damila, ştiam că jocul lor de atac se învârte în jurul lui Voinea, care are o viteză foarte bună şi pentru care sunt aruncate baloane în spatele fundaşilor” a explicat Papură. Tehnicianul Damilei, Erik Lincar, crede însă că vârful mai are de învăţat până să ajungă în primul eşalon. “Voinea e golgeterul seriei, dar mai are multe de învăţat ca să ajungă la nivelul Ligii I, mai are de muncă ca să fie mai des pe sticlă. El are contract cu noi până în vara lui 2013, nu poate pleca până atunci” a spus Lincar. Fiul fostului portar al pandurilor, Virgil Voinea, atacantul impresionează prin viteză şi speră să revină curând la Tg. Jiu. “Eu sunt împrumutat aici de la Pandurii, îmi doresc să ajut, sper să reuşim împreună ce ne-am propus, o clasare cât mai bună. Se vede că, dacă toată lumea îşi vede de treabă, vin şi rezultatele. Nu am primit gol pe teren propriu, secretul este un grup unit, care a fost foarte bine sudat de către antrenor. Îmi doresc să reuşesc aici, la anul vom vedea ce va mai fi, normal că îmi doresc să mă întorc la Tg. Jiu şi să demonstrez că merit să fiu acolo” a declarat Albert Voinea. Portarul Vladimir Niculescu a fost pus pe liber de la Damila săptămâna trecută, chiar înaintea meciului cu FC Olt. Astfel, antrenorul Erik Lincar termină turul doar cu doi goalkeeperi, Botaş şi Dragoş Geantă. “Am reziliat de comun acord contractul cu Niculescu. Probabil că şi el îşi dorea mult să apere şi nu i-a convenit postura de rezervă” a spus preşedintele Lucian Munteanu. După ce a apărat în urmă cu doi ani în Liga I, la Sportul Studenţesc, Vlad Niculescu a fost titular o singură dată în acest tur, în jocul cu Unirea Alba Iulia.
Scoruri “de maidan” în cele două serii din Vâlcea ale Ligii a 4-a
Multe goluri s-au marcat în runda cu numărul 10, disputată sâmbătă, 3 noiembrie, în cele două serii ale Ligii a 4-a. La Perişani s-au înscris 8 goluri, însă în această grupă au fost şi trei rezultate de egalitate, la Drăgăşani, Unirea a reuşit 7 goluri, dar a primit alte două de la Știinţa Grădiştea, la Berbeşti, Minerul a făcut scor, 9-0, cu Inter Suteşti, iar la Ioneşti echipa locală a reuşit prima victorie categorică, 6-1, cu Olteţul Alunu. În Seria Nord, meci fără probleme la Perişani pentru campioana en-titre a Ligii a 4-a. Câte 4 goluri pe repriză au marcat “nordiştii”, Posada câştigând cu 8-0 disputa cu Unirea Păuşeşti Măglaşi, după ce gazdele conduceau la pauză cu 4-0. Au marcat Paşoi, Puşcatu, Fistogeanu şi Preda, în prima parte, Negrescu, Racolţa, din nou Fistogeanu şi Dan Bărbuţ, în partea secundă. Etapa viitoare, trupa lui Marius Pufu va juca Ocnele Mari, cu Minerul din localitate. Aşa cum era de aşteptat, “Rapiduleţul din Nord” a pierdut poziţia secundă a clasamentului, căzând acum pe 4, după ce Flacăra a învins la Păuşeşti Măglaşi pe Stejarul Vlădeşti, iar FC Băbeni a trecut, la Frânceşti, de Victoria la scor de neprezentare. Rezultate Seria Nord: Progresul Măldăreşti – Minerul Ocnele Mari 1-1; Posada Perişani – Unirea Păuşeşti Măglaşi 8-0; AS Căzăneşti – Lotru Brezoi 1-1; Viitorul Dăeşti – Viitorul Călimăneşti 0-0; Foresta Malaia – Conexin Runcu 4-2; Stejarul Vlădeşti – Flacăra Horezu 0-2; Victoria Frânceşti – FC Băbeni 0-3; CS Hidro Rm. Vâlcea a stat. În Seria Sud, scorul etapei s-a înregistrat la Berbeşti. “Ortacii” lui Mihai Manea au făcut scor, 9-0, cu Inter Suteşti. Și la Drăgăşani, liderul a înscris de 7 ori în poarta celor de la Știinţa Grădiştea, dar au primit două goluri. Au fost câteva rezultate surpriză, echipa considerată FC Oltchim 2 (după ce a transferat 7 jucători de la fosta divizionară C), Voinţa Orleşti a terminat la egalitate, 2-2, cu Experţii lui Costel Șerban. O altă surpriză a fost la Ioneşti, Oltul, “lanterna roşie” a seriei, a învins categoric, 6-1, Olteţul Alunu. Continuă rezultatele bune ale grupării antrenate de profesorul Iustin Croitoru, Topologul Galicea. Aceasta rămâne pe locul 3, la 3 puncte în spatele liderului, Unirea Drăgăşani, şi la două puncte de locul 2, Minerul Berbeşti. Etapa viitoare este programat un alt meci derbi, la Oteşani, Experţi Popeşti – Unirea Drăgăşani. Rezultatele etapei în Seria Sud: Topolugul Galicea – C.S. Șuşani 4-1; Minerul Berbeşti – Inter Suteşti 9-0; A.S. Șirineasa – A.S. Creţeni 2-1; Voinţa Orleşti – Experţii 2000 Popeşti 2-2; Unirea Drăgăşani – Știinţa Grădiştea 7-2; CS Mădulari – Juventus Roeşti 3-0; Oltul Ioneşti – Olteţul Alunu 6-1; Viitorul Valea Mare stă.