Se strânge laţul, domnule Roibu!
Se strânge laţul, domnule Roibu!
Premierul Victor Ponta: Instituţiile statului să îşi facă datoria în privinţa sesizărilor de fraude şi încălcări ale legii de la Oltchim
• Ministrul Economiei Daniel Chiţoiu: Restanţa salarială pe septembrie pentru angajaţii Oltchim va fi achitată începând de joi
Restanţa salarială aferentă lunii septembrie pentru angajaţii Oltchim va fi achitată începând de joi, iar restanţele pe octombrie vor fi plătite la finele lunii noiembrie sau începutul lunii decembrie, a anunţat ministrul Economiei, precizând că vor fi repornite încă trei secţii ale combinatului.
Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a anunţat miercuri, la începutul şedinţei de guvern, că s-a negociat cu cu băncile creditoare ale Oltchim şi, pe lângă plata restanţelor salariale, încă trei secţii ale societăţii vor reporni în următoarele zile, iar până la mijlocul lui decembrie combinatul va atinge 65% din capacitatea de producţie.
„De mâine plătim salariile restante pe luna septembrie. De asemenea, începând de astăzi, inclusiv mâine şi luni, se repornesc încă trei secţii, urmând ca în total să fie implicaţi peste 1.200 salariaţi de la Oltchim. Noi, în cadrul negocierilor purtate sub coordonarea vicepremierului cu băncile mari creditoare, putem să asigurăm în perioada imediat următoare finanţarea repornirii activităţii la Oltchim. De asemenea, avem în vedere ca până la mijlocul lunii decembrie să ajungem la 65% din totalul capacităţii de producţie la Oltchim, urmând ca la sfârşitul lunii noiembrie – începutul lunii decembrie să asigurăm şi plata restanţelor pe luna octombrie, până atunci rezultând banii din primul ciclu de fabricaţie de la Oltchim„, a afirmat Chiţoiu.
Premierul Ponta a adăugat că privatizarea Oltchim s-a convenit cu FMI în februarie, înaintea instalării actualului Guvern, iar combinatul a fost preluat cu datorii de 500 milioane euro, care, potrivit premierului, ar fi rezultat în urma unor fraude şi hoţii ale foştilor guvernanţi.
„Vreau să vă rog să-i înţelegeţi pe oameni şi să le dăm lucruri concrete referitoare la perspectiva Oltchimului. Nu cred că trebuie pedepsiţi în vreun fel sau acuzaţi oamenii de la Oltchim pentru hoţiile şi tupeul lui Blaga, Videanu, Dan Diaconescu şi toată gaşca care a căpuşat Oltchim„, a declarat Ponta.
Acesta a arătat că aşteaptă ca instituţiile statului să îşi facă datoria în privinţa sesizărilor de fraude şi încălcări ale legii la Oltchim. (Mediafax)