|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Mihai Bălan a reuşit imposibilul: 1.200 de salariaţi de la OLTCHIM au din nou de lucru 

Mihai Bălan a reuşit imposibilul: 1.200 de salariaţi de la OLTCHIM au din nou de lucru

Alte două secţii ale combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea au fost repornite vineri, astfel că aproximativ 1.200 de salariaţi au de lucru prin repornirea producţiei în proporţie de 30 la sută, transmite corespondentul Mediafax.

Potrivit liderului sindical interimar Corneliu Cernev, la secţiile polieteri şi sinteze organice se fac ultimele probe, iar producţia va fi reluată în cel mai scurt timp, după ce, la începutul lunii octombrie, a fost repornită secţia electroliză cu membrană şi s-a început producţia la secţia de propenoxid

„Acum suntem în probe pentru a porni secţiile de polieteri şi sinteze organice, astfel, începând de azi (n.r. – vineri), aproximativ 1.200 de oameni sunt efectiv la lucru la combinat, ei sunt direct implicaţi la secţiile respective şi personal

CTC, auxiliar-transport de la aprovizionare care reiau şi ei treptat activitatea prin repornirea producţiei”, a declarat liderul sindical Corneliu Cernev.

Potrivit sursei citate, prin repornirea celor patru secţii capacitatea de producţie în combinat este de 30 la sută.

„Practic, prin repornirea celor patru secţii, suntem la 30 la sută din capacitatea de producţie în stare de funcţionare. Aşteptăm acum ca guvernanţii să-şi menţină restul de promisiuni, oamenii sunt cât de cât mulţumiţi după ce au luat salariile pe luna septembrie, cei şase grevişti ai foamei au renunţat la această formă de protest şi toată lumea aşteaptă la sfârşitul acestei luni banii pe octombrie şi banii pentru capitalul întreg de la lucru”, a mai declarat Corneliu Cernev.

Joi, angajaţii de la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea au primit salariile restante pentru luna septembrie, iar cei şase grevişti ai foamei au renunţat la această formă extremă de protest.

Angajaţii Oltchim au decis, miercuri, să suspende protestele după ce au fost anunţaţi că restanţele salariale pentru luna septembrie le vor fi achitate joi.

Aproximativ 300 de salariaţi ai combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea au protestat, miercuri, pentru a treia zi consecutiv, în faţa pavilionului administrativ, cerând ca premierul Victor Ponta să vină să le explice de ce Guvernul nu şi-a onorat promisiunile.

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, anunţa miercuri, la începutul şedinţei de guvern, că restanţa salarială aferentă lunii septembrie pentru angajaţii Oltchim va fi achitată începând de joi, iar restanţele pe octombrie vor fi plătite la finele lunii noiembrie sau începutul lunii decembrie.

Angajaţii Oltchim au protestat timp de mai multe zile şi la sfârşitul lunii august, după oprirea producţiei combinatului, din cauza unor datorii de peste 500 de milioane de euro. Oamenii cereau să le fie achitate salariile restante, dar şi fonduri pentru reluarea producţiei. La un moment dat, pe parcursul protestelor, mai mulţi salariaţi au intrat în greva foamei. Muncitorii au renunţat la proteste după ce au primit asigurări că vor primi salariile restante pe lunile iulie şi august, precum şi bonurile de masă aferente, dar şi după ce au fost anunţaţi că va fi repornită producţia.

Producţia la combinatul Oltchim a fost reluată, la începutul lunii octombrie, la instalaţia de electroliză cu membrană, reprezentanţii companiei spunând atunci că urmează să fie repusă în funcţiune şi electroliza cu catoni de mercur.

În 2 noiembrie, ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, afirma că deocamdată funcţionează 25-30 la sută din combinatul Oltchim, adică lucrează aproximativ 800 de muncitori dintr-un total de circa 2.600, urmând ca în săptămânile viitoare să se ajungă la o capacitate de 60 la sută.

Încercarea de privatizare a Oltchim a eşuat, întrucât Dan Diaconescu, care a câştigat licitaţia pentru pachetul de acţiuni deţinut de stat, nu a plătit suma de 45 milioane euro pentru titluri.

Leave a Response