Aplicarea sistemului TVA la încasare, în atenţia Finanţelor Publice
Aplicarea sistemului TVA la încasare, în atenţia Finanţelor Publice
Marţi, 27 noiembrie a.c., în organizarea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vâlcea, s-a desfăşurat o primă sesiune de informare publică pe tema aplicării sistemului taxei pe valoarea adăugată (TVA) la încasare, începând cu 1 ianuarie 2013.
“Activitatea, componentă a campaniei de informare publică privind sistemul TVA la încasare iniţiată de Ministerul Finanţelor Publice, are ca obiectiv principal asigurarea unui grad ridicat de înţelegere a prevederilor instituite prin Ordonanţa Guvernului nr. 15/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, care vor intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2013.
În cadrul dezbaterilor, pe lângă prezentarea noilor reglementări în domeniu, lectorii au dat lămuriri participanţilor la întrebările adresate, iar propunerile făcute vor fi înaintate forurilor decizionale centrale pentru soluţionarea lor operativă.
Pe contribuabilii care nu au avut posibilitatea să participe la această primă sesiune îi invităm marţi, 4 decembrie a.c., de la ora 10, la o nouă întâlnire pe aceeaşi temă – a declarat dl Gheorghe Gogîrnoiu, directorul executiv al DGFP Vâlcea.