|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Sezonul de schi pe pârtia de la Voineasa se va deschide sâmbătă, 22 decembrie 

• Prefectul Nadolu s-a asigurat că drumurile până la obiectiv sunt practicabile

Sezonul de schi pe pârtia de la Voineasa se va deschide sâmbătă, 22 decembrie

Miercuri, 12 decembrie 2012, prefectul Mircea Nadolu a verificat stadiul lucrărilor de execuţie al investiţiei “Pârtia de schi de la Vidra – Obârşia Lotrului”. Pârtia de schi, cu o lungime de aproximativ 5 kilometri, se va deschide sâmbătă, 22 decembrie, iar accesul va fi gratuit pâna la data de 1 ianuarie 2013. Cu ocazia inaugurării acestei pârtii se vor da în folosinţă o telegondolă, două instalaţii de teleschi şi un telescaun, la cota 1900 fiind realizat şi un restaurant modern. Prefectul judeţului Vâlcea a sprijinit realizarea acestui proiect, subliniind importanţa finalizării acestei investiţii, zona Obârşia Lotrului-Voineasa facând parte dintr-un proiect de amenajare a unuia dintre cele mai moderne domenii schiabile din Europa, cu posibilitatea includerii acestei zone într-un circuit turistic internaţional, ceea ce va conduce, implicit, la dezvoltarea economică a judeţului Vâlcea.

Tot miercuri, prefectul Mircea Nadolu s-a deplasat în zona Brezoi – Obârşia Lotrului, participând la supravegherea dezăpezirii şi inspecţia drumului DN 7A Brezoi – Voineasa – Obârşia Lotrului – Petroşani. Cu această ocazie, pentru menţinerea unei stări corespunzătoare de viabilizare a DN 7A Brezoi – Obârşia Lotrului – Petroşani, s-au identificat soluţii, atât pentru asigurarea circulaţiei în bune condiţii, cât şi în vederea facilitării accesului auto spre pârtia de schi de la Vidra – Obârşia Lotrului. În acest sens, s-a convenit împreună cu directorul Eugen Mănescu ca Secţia Drumuri Naţionale Râmnicu Vâlcea să acţioneze, prin districtele Voineasa şi Vidra, suplimentând forţele de intervenţie cu următoarele utilaje: Districtul de Drumuri Voineasa (două utilaje multifuncţionale cu răspânditor şi lamă tip Unimog, trei autobasculante 8×4 cu răspânditor şi lamă, un încărcător cu cupă de 3 mc); Districtul de Drumuri Vidra (două utilaje multifuncţionale cu răspânditor şi lamă tip Unimog, două autobasculante 8×4 cu răspânditor şi lamă, un tractor de întreţinere drumuri cu lamă, o autofreză ZIL 470, un încărcător cu cupă de 3 mc).

Leave a Response