Berarul şef Spiridon a detaşat ilegal agenţi de pază de la CET Govora la Staţiunea Pomicolă
• În atenţia DNA şi Curţii de Conturi!
Berarul şef Spiridon a detaşat ilegal agenţi de pază de la CET Govora la Staţiunea Pomicolă
“Ziarul de Vâlcea” aduce în atenţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Curţii de Conturi o nouă “temă de gândire”: în luna mai 2010, la puţin timp după ce a fost numit în funcţia de şef al Serviciului Public Judeţean de Pază Vâlcea, berarul Nicu Spiridon a dat dispoziţie să fie detaşaţi mai mulţi agenţi de pază de la CET Govora la Staţiunea Pomicolă Bujoreni. Numai că acest lucru nu s-a făcut cu respectarea legii şi cu aprobarea Consiliului Judeţean Vâlcea, ci direct prin “înţelegerea” dintre Nicu Spiridon şi conducerea Staţiunii Pomicole. Mai mult, profitând de poziţia sa, fostul patron de la fabrica Bere Alutus a încasat ilegal sume de bani de la Staţiunea Pomicolă în contul serviciilor prestate de agenţii de pază… detaşaţi de la CET Govora. Bineînţeles că, în tot acest timp, CET Govora a plătit serviciile către SPJP Vâlcea cu circa 2.000 lei/agent de pază, iar Nicu Spiridon şi camarila sa au încasat concomitent şi alţi bani de la Staţiunea Pomicolă Bujoreni, bani care nu au fost înregistraţi în contabilitate. Tot în acea perioadă, agenţii de la Serviciul Public Judeţean de Pază Vâlcea nu au primit nici un ban în plus pentru prestaţiile de la Staţiunea Pomicolă Bujoreni, ba, mai mult, au lăsat şi câteva posturi de pază de la CET Govora “descoperite”, întrucât trebuiau să se deplaseze pe banii lor la Bujoreni.
În toate fărădelegile sale, Nicu Spiridon a fost ajutat de Radu Bădiţă (şef detaşament pază) şi Dumitru Diaconu (şef depozite la CET Govora). Despre aceste “fapte de vitejie” ale fostului berar şef Spiridon pot depune mărturie zeci de oameni care au lucrat efectiv ca paznici la Staţiunea Pomicolă, dintre care îi amintim doar pe următorii: Laurenţiu Ciufu, Ion Neagu, Corin Constantinescu Mihai Ienculescu, Vasile Lungan, Alin Neamţu, Daniel Ilinca, Alexandru Anghel, Vasile Jiglău, Gheorghe Tătaru, Ion Bunescu, Cristian Bolovan şi Vasile Preoteasa, toţi coordonaţi de numitul Adrian Hera. Bineînţeles că toţi aceşti oameni nu au nici o vină la fărădelegile săvârşite de berarul şef Nicu Spiridon, întrucât ei nu au făcut decât să respecte nişte ordine date de şefii Serviciului Public Judeţean de Pază Vâlcea. Revenind însă la situaţia de la CET Govora, trebuie să spunem că aici există 7 posturi de pază, pentru care societatea plăteşte circa 2.000 lei/agent/lună, însă Spiridon opreşte pentru sine şi pentru personalul TESA peste 60% din sumă. Adică din cei 2.000 lei, agenţii de pază de la CET Govora încasează lunar undeva în medie de 600 lei. În luna mai 2010, după ce a şomat prin sediul PSD Vâlcea, fostul berar şef Nicu Spiridon şi-a găsit în sfârşit un serviciu cu sprijinul evident al preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea. Este vorba de postul de şef al Serviciului Public Judeţean de Pază Vâlcea, o instituţie aflată în subordinea CJ Vâlcea.
Fostul director de la Bere Alutus SA nu are nici o legătură cu domeniul respectiv, însă presiunile la adresa lui Ion Cîlea l-au împins pe mult prea “puternicul” şef al PSD Vâlcea să-l angajeze pe Nicu Spiridon la Serviciul Public Judeţean de Pază. Nicu Spiridon nu se poate lăuda cu multe realizări în viaţa profesională, doar poate cu faptul că a falimentat o fabrică de bere şi a trimis în şomaj peste 200 de salariaţi. Apoi, timp de vreo patru luni, a ascuţit creioane din postura de director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Vâlcea, asta pentru că termeni precum “fotogrammetrie, teledetecţie, cadastru şi cartografie” l-au lăsat “rece” pe fostul degustător de bere din cazanele şi butoaiele de la SC Bere Alutus SA. Firesc, la sfârşitul anului 2009 a venit la putere Guvernul Boc, iar pesedistul-berar Nicu Spiridon a fost pus pe liber şi lăsat să facă curăţenie la propriu prin sediul PSD Vâlcea.
(Nicu Trandafir)