Defrişările pentru realizarea prelungirii bulevardului Tineretului vor afecta 2 ha pădure de la Romsilva
• Primăria Râmnicului va oferi în compensaţie 11 hectare de teren în Feţeni pentru a fi împădurite
Defrişările pentru realizarea prelungirii bulevardului Tineretului vor afecta 2 ha pădure de la Romsilva
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea este chemat vineri, 11 ianuarie 2013 să aprobe propunerea de scoatere definitivă din fondul forestier naţional a terenului în suprafaţă de circa 2 hectare, situat în strada Ostroveni, afectat de realizarea obiectivului de investiţii “Prelungire b-dul Tineretului spre sud, cu b-dul Dem Rădulescu de la intersecţia cu strada Ostroveni până la intersecţia cu DN 67”. Terenul respectiv nu face obiectul nici unui litigiu. În compensaţie, Primăria Râmnicului va oferi ouă suprafeţe de teren de peste 11 hectare în Feţeni pentru a fi împădurite. Cele două suprafeţe de teren oferite în compensare nu fac parte din fondul forestier naţional, nu sunt limitrofe perdelelor forestiere de protecţie şi rămân proprietatea municipiului. Precizăm că din suprafaţa totală de 3,3 hectare afectată de realizarea obiectivului mai sus amintit, pentru suprafaţa de 1,3 hectare, ce a aparţinut domeniului public al statului, aflat în administrarea Romsilva, a fost obţinut Ordinul nr. 1145/26 iulie 2010 de aprobare a scoaterii definitive din fondul forestier naţional, cu compensare, în prezent această suprafaţă fiind în proprietatea publică a municipiului şi înscrisă în Cartea funciară nr. 41234. Restul suprafeţei a fost dobândită în proprietatea municipiului, prin expropriere, conform prevederilor Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local.
Pentru suprafaţa de 2 hectare dobândită în proprietate de către municipiu, prin expropriere pentru cauză de utilitate publică, luna trecută a fost transmisă Ministerului Mediului şi Pădurilor documentaţia prevăzută de Ordinul Ministerului Mediului şi Pădurilor nr. 924/2011 pentru aprobarea metodologiei de stabilire a echivalenţei valorice a terenurilor şi de calcul al obligaţiilor băneşti pentru scoaterea definitivă sau ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier naţional, în vederea emiterii ordinului ministrului, privind aprobarea scoaterii definitive cu compensare anticipată, a terenului forestier în suprafaţă de 2 hectare, aparţinând domeniului public al municipiului, în vederea realizării obiectivului de investiţii “Prelungire b-dul Tineretului spre sud, cu b-dul Dem Rădulescu de la intersecţia cu strada Ostroveni până la intersecţia cu DN 67”. În urma analizării solicitării, Direcţia Generală Păduri din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor a solicitat Primăriei Râmnicului completarea documentaţiei cu acordul proprietarului, respectiv hotărârea consiliului local pentru scoaterea definitivă din fondul forestier naţional, cu compensare, a suprafeţei respective, cu precizarea că acest teren nu este în litigiu sau că se încadrează în prevederile din Codul Silvic.
Menţionăm că terenurile cu vegetaţie forestieră necesare realizării obiectivului de investiţii “Prelungire b-dul Tineretului spre sud, cu b-dul Dem Rădulescu de la intersecţia cu strada Ostroveni până la intersecţia cu DN 67” pot fi scoase definitiv din fondul forestier naţional, doar cu condiţia compensării acestora, fără reducerea suprafeţei fondului forestier. Conform fişei tehnice pentru preluarea în compensare a terenurilor, întocmită de Direcţia Silvică Râmnicu Vâlcea – Ocolul Silvic Râmnicu Vâlcea, a rezultat că suprafaţa necesară compensării de către municipiu a suprafeţei de 2 hectare este de 11 hectare. În acest sens, au fost identificate două suprafeţe de teren în zona Feţeni – Goranu, proprietatea privată a municipiului, care pot face obiectul acestei compensări, una de 4,1 hectare limitrofă suprafeţei oferită în compensare pentru suprafaţa de 1,3 hectare ce a aparţinut domeniului public al statului şi una de 6,9 hectare situată în imediata vecinătate a Depozitului Ecologic Feţeni. Mai spunem doar că primul tronson al bulevardului Dem Rădulescu, de la intersecţia cu strada Lucian Blaga până la intersecţia cu strada Ostroveni a fost finalizat în cursul anului 2008, el asigurând fluenţa traficului rutier între strada Ostroveni şi bulevardul Tineretului, precum şi accesul către zona de locuinţe Ostroveni Sud, zonă ce s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani. Pentru a asigura direct circulaţia majoră între zonele funcţionale şi de locuit din partea de sud a municipiului Râmnicu Vâlcea (cartierul Ostroveni) şi DN 67, iar prin intermediul acestuia cu DN 7 şi DN 64, este absolut necesară realizarea tronsonului doi al bulevardului Dem Rădulescu, de la intersecţia cu strada Ostroveni până la intersecţia cu DN 67.
(Petre Coman)