În comunele Valea Mare şi Suteşti, administrate de primari PSD, oamenii mor pe capete în condiţii suspecte
În comunele Valea Mare şi Suteşti, administrate de primari PSD, oamenii mor pe capete în condiţii suspecte
În dimineaţa zilei de 10 ianuarie, poliţiştii Postului de Poliţie Valea Mare au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei femei de 79 de ani, din comuna Valea Mare (condusă de primarul Constantin Briceag – PSD). Oamenii legii au efectuat căutări până în cursul nopţii, acestea fiind reluate a doua zi. Astfel, în data de 11 ianuarie a.c., în jurul orei 10.00, M. Gheorghiţa a fost găsită decedată pe un teren agricol, în afara comunei. Cadavrul nu prezenta urme vizibile de violenţă, acesta fiind transportat la Spitalul Bălceşti, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii exacte a cauzei morţii.
La data de 11 ianuarie, în jurul orei 08.00, poliţiştii Postului de Poliţie Suteşti, au fost sesizaţi telefonic prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe raza comunei se află căzută în afara părţi carosabile a D.C. 98 un bărbat.
În baza celor sesizate, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală s-au deplasat la faţa locului şi au stabilit că persoana în cauză este H. Cristian, de 41 de ani, din comuna Suteşti (aministrattă de primarul Nelu Stănescu – PSD), care nu prezenta lovituri sau alte urme de violenţă. La faţa locului a sosit şi un echipaj al ambulanţei Drăgăşani, care a efectuat manevre de resuscitare, însă au constat decesul bărbatului. Cadavrul lui H. Cristian a fost transportat la morga Spitalului Drăgăşani în vederea efectuări necropsiei, pentru a se stabili cauzele decesului. Astfel, urmează a se efectua cercetări cu privire la moartea suspectă a celor două persoane.