|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Pompierii vâlceni i-au lăsat baltă pe colegii din judeţul Olt 

Pentru că aşa au vrut muşchii inspectorului şef Mesescu,

Pompierii vâlceni i-au lăsat baltă pe colegii din judeţul Olt

ISU Vâlcea nu mai intervine, încă din această vară, la stingerea incendiilor de vegetaţie uscată, mirişti sau fond forestier, în localităţile din nordul judeţului Olt, aşa cum era Planul de intervenţie comun, de până acum. Din acest motiv, pompierii olteni speră să poată trimite o autospecială în această zonă.

Dotarea unuia dintre Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) din una din localităţile din nordul judeţului Olt cu o autospecială a devenit vitală după ce, din această vară, reprezentanţii ISU Vâlcea au anunţat că nu vor mai interveni la stingerea incendiilor de vegetaţie uscată, mirişti sau fond forestier. Până la această decizie, conform Planului de intervenţie comun, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din judeţele limitrofe Oltului aveau raioane de intervenţie în zonele judeţului în care pompierii olteni ar ajunge cu întârziere. Pentru a stinge un incendiu izbucnit la Vitomireşti, spre exemplu, pompierii ar trebui să vină ori de la Slatina, ori de la Scorniceşti, ceea ce ar însemna să parcurgă între 55 şi 65 de kilometri. Planul de intervenţie comun este respectat în continuare de ISU Dolj şi ISU Teleorman, însă pomierii din Vâlcea intervin doar la alte situaţii de urgenţă decât cele care vizează arderile de mirişti.

┬á“Din această vară, ei au luat decizia să nu mai intervină la incendiile de vegetaţie uscată. Inspectorul şef al ISU Vâlcea şi-a asumat răspunderea pentru asta. Au spus că iau ei legătura cu primarii şi că îi instruiesc. Sperăm însă să trimitem o autospecială la una dintre localităţi, care au posibilitatea să o întreţină, pentru a interveni în toată zona”, a precizat plutonierul Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt. (www.gazetanoua.ro)
ÔÇ¿

Leave a Response