|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Elena Popescu, directoarea Registrului Comerţului Vâlcea, evacuată din apartament 

Cu mobilă şi haine în stradă!

Elena Popescu, directoarea Registrului Comerţului Vâlcea, evacuată din apartament

Directoarea Registrului Comerţului Vâlcea şi directorul societăţii de transport public SC ETA SA vor fi scoşi, cu calabalâc plus mobilă, în stradă. Soţii Ion şi Elena Florentina Popescu urmează să fie evacuaţi din apartamentul luxos, pe care-l deţin în buricul municipiului Râmnicu Vâlcea. Motivul? Au “uitatÔÇ£ să mai plătească suma de 204.577 lei pentru plata integrală a imobilului, situat în Blocul Magheru nr. 29 din Râmnicu Vâlcea.

Licitaţie cu cântec

Directoarea Registrului Comerţului Vâlcea, Elena Florentina Popescu, a cumpărat la preţ de chilipir apartamentul situat în centrul municipiului Râmnicu Vâlcea de la lichidatorul judiciar al firmei SC Dancomar SRL, SP Nicom NS SPRL – Nicolae Șchiopu. Din procesul verbal de desfăşurare a licitaţiei de vânzare bunuri încheiat în data de 31.07.2012 (aflat la dosarul de faliment 4068/90/2009) am aflat că la licitaţia pentru vânzarea apartamentului nr. 6 din Blocul Magheru nr. 29, nr. cadastral 35967 s-a prezentat doar doamna Elena Popescu Florentina. Surprinzătoare a fost graba cu care s-a mişcat lichidatorul judiciar Nicolae Șchiopu în acest caz, care anterior insistase pe lângă creditori să accepte micşorarea preţului de vânzare a apartamentului. În urma şedinţei s-a emis actul de adjudecare în aceeaşi zi prin care lichidatorul judiciar a acceptat, cu de la sine putere ÔÇô fără a-i consulta pe creditori, efectuarea plăţii în trei tranşe, astfel: la data de 31.07.2012 ÔÇô 25.572 lei; la data de 31.08.2012 ÔÇô 25.572 lei; la data de 31.12.2012 ÔÇô 204.577 lei.

Plată în rate fără ştirea creditorilor

În 31.07.2012 a fost emisă doamnei Elena Popescu, de către SC Dancomar SRL prin lichidatorul judiciar SP NICOM NS SPRL, factura cu numărul 147 în valoare totală de 255.721 lei. Soţii Popescu au plătit la data respectivă prima tranşă, adică 25572 lei şi au intrat în posesia apartamentului, conform procesului verbal de predare-primire nr. 251/31.07.2012, întocmit în mare grabă de lichidatorul Nicolae Șchiopu. Imediat după ce s-au văzut cu cheile de apartament, soţii Popescu au demarat lucrări ample de modernizare a apartamentului şi de mobilare a acestuia, mutându-se, cu căţel şi purcel, în imobilul din strada Magheru. Ulterior au mai plătit o rată de încă 25572 lei, în luna august 2012, şi au uitat să mai achite, la data de 31.12.2012, şi diferenţa finală – 204.577 lei, adică aproximativ 70 la sută din preţul apartamentului. Principalii creditori au aflat de “afacereaÔÇ£ pusă la cale de lichidatorul Nicolae Șchiopu şi soţii Popescu şi l-au somat pe acesta în luna ianuarie 2012 să-i informeze în legătură cu demersurile întreprinse pentru recuperarea sumei de 204.577 lei.

Adio apartament în buricul târgului!

Nemaiavând încotro, Șchiopu a emis în 04.01.2013 o notificare către Elena Popescu pentru achitarea diferenţei preţ de adjudecare a apartamentului nr. 6 din Blocul Magheru nr. 29, în sumă de 204.577 lei, conform actului de adjudecare nr. 251 din 31.07.2012 şi contractului de vânzare cumpărare nr. 2691 din 08.11.2012. Soţii Ion şi Elena Popescu s-au scotocit repede prin buzunare şi nu au găsit decât ceva mărunţiş. În aceste condiţii, amicul Șchiopu s-a văzut nevoit să formuleze o nouă adresă în data de 16.01.2013 către Elena Florentina Popescu în care se precizează: “Având în vedere notificarea nr. 251/04.01.2013 prin care vi s-a adus la cunoştinţă neplata integrală a preţului adjudecat pentru apartamentul nr.6 Bloc Gen. Magheru nr.29, Rm. Vâlcea, stabilindu-se un ultim termen la 15.01.2013, cât şi nerespectarea acestei înlesniri, vă comunicăm: a) Declararea unilaterală a rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare nr.2691/08.11.2012, încheiat între vânzător SC Dancomar SRL, prin lichidator judiciar SP Nicom NS SPRL şi cumpărător Popescu Elena Florentina; b) Scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a apartamentului nr.6 Bloc Gen, Magheru nr.29, Rm. Vâlcea, în care sens s-a întocmit şi afişat Publicaţia de vânzare nr.251/16.01.2013, de pe care depunem o copie; c) Predarea către lichidatorul judiciar a apartamentului nr.6 Bloc Gen. Magheru nr.29, Rm.Vâlcea, în vederea licitaţiei la termenul din 15.02,2013 ora 10.00. Ne exprimăm regretul pentru situaţia creată prin neachitarea ultimei rate în sumă de 204.577 lei, la termenul din 31.12.2012.ÔÇ£ ÔÇô mai menţionează lichidatorul judiciar Nicolae Popescu. În curând va intra în scenă şi… executorul judecătoresc plus câţiva poliţişti.

Din informaţiile noastre, nici lichidatorul judiciar Nicolae Șchiopu nu este foarte liniştit, având în vedere că membrii Comitetului Creditorilor au solicitat înlocuirea sa pentru “abateri grave săvârşite în activitatea de gestionare a patrimoniului debitoarei SC Dancomar SRL.ÔÇ£

(Tiberiu Pîrnău)

Leave a Response