Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat asocierea cu primăriile din Drăgăşani şi Bălceşti
• În vederea realizării de parcuri industriale,
Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat asocierea cu primăriile din Drăgăşani şi Bălceşti
Joi, 31 ianuarie, Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat acordul de asociere dintre judeţul Vâlcea şi localităţile Drăgăşani şi Bălceşti în vederea realizării de parcuri industriale. La şedinţă au fost prezenţi primarii Cristian Nedelcu şi Ion Curelaru, care au spus că deţin terenuri în proprietate publică pentru amplasarea unor astfel de parcuri industriale. Pornind de la ideea că parcul industrial este locul firesc unde trebuie să se aşeze orice companie care vrea să investească în România sau soluţia viabilă pentru companiile care doresc relocarea activităţilor de producţie, în conformitate cu legislaţia în domeniul mediului, care prevede transferarea capacităţilor de producţie în afara zonelor urbane, Consiliul Judeţean Vâlcea doreşte dezvoltarea unor parcuri industriale sau agro-industriale pe raza judeţului Vâlcea. Această idee a fost susţinută şi de iniţiativele a două localităţi de pe raza judeţului Vâlcea de a dezvolta investiţii similare – municipiul Drăgăşani şi oraşul Bălceşti – ambele demarând acţiuni în această direcţie.
Din aceste considerente, la începutul lunii ianuarie 2013, au fost organizate o serie de întâlniri la sediul Consiliului Judeţean Vâlcea în urma cărora trei localităţi şi-au exprimat interesul pentru a se asocia cu judeţul Vâlcea pentru realizarea de parcuri industriale sau agro-industriale. În cadrul acestor întâlniri, s-a evidenţiat necesitatea dezvoltării unor astfel de investiţii care să conducă, pe de o parte, la dezvoltarea din punct de vedere economico-social al zonei respective prin crearea de puncte de producţie şi de locuri de muncă. Parcul industrial reprezintă o zonă economică delimitată în care agenţii economici se localizează şi desfăşoară activităţi economice de cercetare ştiinţifică, de producţie industrială şi servicii, de valorificare cercetării ştiinţifice sau de dezvoltare tehnologică, având acces la infrastructură şi utilităţi, inclusiv facilităţi specifice, administrate de o societate comercială. Principalele obiective ale judeţului Vâlcea sunt să creeze avantaje competitive pentru judeţul Vâlcea pe plan regional, naţional şi european, în sfera acestor acţiuni încadrându-se şi crearea parcurilor indistriale.
Obiectivele principale urmărite pentru înfiinţarea acestora sunt: creşterea numărului locurilor de muncă; sporirea volumului investiţiilor străine directe; crearea şi dezvoltarea unor industrii de înaltă tehnologie; dezvoltarea de activităţi care să determine angajarea personalului înalt calificat; creşterea capacităţii de satisfacere a pieţei interne┬╗ de majorare a exportului şi reducere a importurilor de produse industriale; producerea de bunuri şi servicii competitive pe pieţele interne şi internaţionale; desfăşurarea de activităţi în concordanţă cu obiectivele de dezvoltare regională. Luând în considerare faptul că parcul industrial reprezintă o zonă delimitată în care se desfăşoară activităţi economice, de cercetare, producţie industrială şi servicii cu scopul dezvoltării şi valorificării resurselor naturale şi umane ale zonei, se recomandă implicarea autorităţilor locale în vederea îmbunătăţirii relaţiei dintre sectorul public şi comunitatea de afaceri.
Ținând cont de cele anterior menţionate precum şi de atribuţiile consiliul judeţean în dezvoltarea economico-socială a judeţului, CJ Vâlcea consideră ca se impune asocierea dintre Judeţul Vâlcea, prin Consiliul Judeţean Vâlcea, municipiul Drăgăşani, prin Consiliul Local al municipiul Drăgăşani, şi oraşul Bălceşti, prin Consiliul Local al oraşului Bălceşti, în vederea înfiinţării societăţii (acesta fiind primul pas necesar pentru înfiinţarea parcurilor industriale care, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului, nr. 65/2001 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale) care trebuie să îndeplinească următoarele atribuţii: să furnizeze sau presteze utilităţile şi serviciile necesare activităţilor desfăşurate în parcul industrial; să asigure şi să garanteze nediscriminatoriu dreptul de folosinţă asupra infrastructurii şi utilităţilor, potrivit contractelor încheiate cu beneficiarii acestora; să repare, să întreţină, să modernizeze şi să dezvolte, după caz, infrastructura şi utilităţile din interiorul parcului industrial; să asigure accesul la utilizarea spaţiilor din parcul industrial destinate folosinţei comune; să asigure administrarea spaţiilor şi clădirilor parcului industrial; să gestioneze sursele financiare proprii şi atrase, în conformitate cu strategia de funcţionare şi dezvoltare a parcului industrial; să asigure selectarea solicitărilor de admitere de noi agenţi economici în parcul industrial; să atragă investitori pentru dezvoltarea de activităţi productive şi servicii; să elaboreze strategia de funcţionare şi dezvoltare a parcului industrial; să asigure sprijin pentru dezvoltarea parteneriatelor interne şi internaţionale, consultanţă pentru afaceri, consultanţă tehnologică; să asigure relaţiile de colaborare cu autorităţile guvernamentale şi cu autorităţile administraţiei publice locale şi centrale.
(Marian Dinu)