|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Un ciclon mediteranean a încălzit vremea la Vâlcea 

Un ciclon mediteranean a încălzit vremea la Vâlcea

Primele zile ale lunii februarie a anului 2013 s-au caracterizat printr-o vreme mult mai caldă decât cea normală pentru această perioadă calendaristică a anului. La Rm.Vâlcea temperatura maximă a aerului a înregistrat valori de până la 8-9 gr.C, iar temperatura minimă a aerului a coborât până la -6.0 gr.C la staţia hidrometrică Voineasa. După data de 7 februarie vremea a intrat într-un proces de răcire, temperaturile maxime şi minime apropiindu-se de cele considerate normale pentru această perioadă. Fenomenul s-a datorat unui ciclon mediteranean care a adus o masă de aer mai rece şi umed.

Precipitaţiile căzute au fost la început sub formă de ploaie, apoi lapoviţă şi ninsoare. Cantităţile totale de precipitaţii căzute in prima decada a lunii februarie au fost cuprinse între 40.7 l/mp la staţia hidrometrică Ob.Lotrului şi 13.5 l/mp la statia hidrometrica Sutesti. La st.hidrom.Rm.Valcea s-au totalizat 27.4 l/mp in aceeasi perioada.

Debitele de apă pe afluenţii râului Olt din judeţul Vâlcea se situează în general la valori cuprinse între 30 si 100% din mediile multianuale lunare, izolat mai mici (sub 20% din normalele lunare) pe pârâul Sălătrucel la staţia hidrom. Berislăveşti şi pe Cerna la st.hidrom. Măciuca.
Formaţiunile de gheată s-au redus foarte mult şi sunt reprezentate doar de gheaţă la maluri pe râul Lotru şi pe unii afluenţi ai acestuia.

Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se situează sub cotele de atenţie.
Alimentările cu apă din sursele de suprafaţă (pentru populaţie şi industrie) nu sunt în pericol. Salariaţii de la A.B.A.Olt monitorizează permanent evoluţia fenomenelor hidrometeorologice pe cursurile de apă şi prizele de apă fiind pregatiţi pentru intervenţie.

(analiza s-a efectuat pe baza datelor observate la staţiile hidrometrice din administrarea A.B.A.Olt.).

Informaţii furnizate de Mihaela Coca, responsabil comunicare – Administratia Bazinala de Apa Olt

Leave a Response