Accident grav la Călimăneşti: cinci morţi, câţiva răniţi, printre care şi rapperul Grasu XXL
Accident grav la Călimăneşti: cinci morţi, câţiva răniţi, printre care şi rapperul Grasu XXL
Potrivit reprezentanţilor IPJ Vâlcea, accidentul s-a petrecut pe DN 7 la kilometrul 190+350 de metri, iar primele date arată că şoferul autovehiculului Opel, care circula dinspre Râmnicu Vâlcea spre Sibiu şi în care mai erau patru persoane, a pierdut controlul volanului, din motive deocamdată necunoscute, iar ulterior autovehiculul a pătruns pe contrasens, unde s-a izbit violent de un microbuz Volkswagen Transporter, care circula regulamentar, în care erau conducătorul auto şi doi pasageri. În urma impactului, conducătorul auto al maşinii Opel şi cei patru pasageri au murit, iar şoferul microbuzului Volkswagen Transporter şi cei doi însoţitori ai săi au fost răniţi, aceştia fiind transportaţi cu salvările Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vâlcea la Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiul Râmnicu Vâlcea pentru îngrijiri şi investigaţii medicale.
Din primele date ale poliţiştilor rutieri, în zonă în momentul producerii accidentului, ploua, iar carosabilul era umed. Porivit poliţitştilor, cele cinci persoane care şi-au pierdut viaţa sunt din Râmnicu Vâlcea şi aveau vârste între 16 şi 27 de ani, fiiind vorba despre trei băieţi şi două fete, care se întorceau de la o petrecere, primele date alepoliţiştilor indicând că şoferul autoturismului Opel, înmatriculat în Bulgaria, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum. “Accidentul a avut loc într-o porţiune de drum drept, iar primele cercetări arată că şoferul Opelului, înmatriculat în Bulgaria, după o curbă, nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic, cu ploaie şi carosabil umed şi a pierdut controlul volanului, intrând pe contrasens, unde s-a izbit violent de un microbuz care circula regulamentar”, a declarat şeful Poliţiei Rutiere Vâlcea, inspector principal Florian Ioniţă. Traficul rutier în zona producerii accidentului a fost blocat aproape trei ore.