|joi, martie 28, 2024
  • Follow Us!

Ion Pârvulescu, directorul ADS Vâlcea, blochează subvenţia pentru crescătorii de animale din Malaia 

În atenţia DNA:

Ion Pârvulescu, directorul ADS Vâlcea, blochează subvenţia pentru crescătorii de animale din Malaia

Administraţia locală şi crescătorii de animale din comuna Malaia se confruntă cu probleme din cauza fostei şi actualei conduceri a Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) Vâlcea. Este vorba despre un contract de arendare pe care instituţia l-a semnat ilegal cu o firmă italiană având sediul în Lugoj. Contractul a fost semnat în perioada directorului Constantin Tanislav, dar deşi este ilegal, nu este rupt nici de actualul director Ion Pârvulescu. În acest fel, sunt ţinuţi pe loc proprietarii de animale din zonă fiindcă Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA) a sistat subvenţia până la rezolvarea problemelor. Primarul Sergiu Bogdan ameninţă cu instanţele de judecată.

Muntele Dealul Negru aflat pe teritoriul comunei Malaia, judeţul Vâlcea. Prin Hotărârea nr. 1072 emisă de Prefectura Vâlcea pe 21 februarie 2002, muntele a intrat în administrarea comunei Malaia. Conform legii, în urma acestei hotărâri nu trebuia să mai aparţină ADS Vâlcea, instituţia care-l avusese în administrare până atunci. Trebuia semnat un protocol de predare -primire între ADS şi Primăria Malaia, pentru ca din punct de vedere legal să se facă ,,tranzacţia”. Acest lucru nu s-a întâmplat, din cauza conducerilor celor două instituţii.

Procesul cu Obştea Robeşti încurcă lucrurile

În anul 2005, Obştea Robeşti a făcut cereri revendicative pentru Muntele Dealul Negru. Comisia locală a respins cererea. La fel a făcut şi comisia judeţeană. Aşa că obştea, condusă pe atunci de Dumitru Misăilescu Panu (ulterior decedat), ajutat de filiera avocăţească a controversatului Bogdan Tudor, a dat în judecată, în 2007, cele două comisii. Instanţa de fond de la Judecătoria Brezoi a dat câştig de cauză obştii, dar recursul judecat şi finalizat în 2011 a înclinat balanţa de partea comisiilor, astfel că obştea, care folosea documente contrafăcute, a pierdut procesul. Bătălia s-a dat mai cu seamă pe cele 396 de hectare de gol alpin, pentru care se putea lua subvenţie de sute de mii de euro de la APIA. După ce Obştea Robeşti a pierdut partida în instanţă, s-au luat în considerare cererile de revendicare ale altor proprietari. Aşa că hectarele de gol alpin s-au împărţit astfel: Obştea Sălişte ÔÇô 110 hectare, Obştea Fraţii Tărăşti (cu sediul în localitatea Voineasa) – 28 de hectare, iar comuna Malaia 258 de hectare. În tot acest timp, ADS Vâlcea nu a operat modificarea în documentaţia sa.

Contractul abuziv cu firma italiană

Pe 15 decembrie 2010, ADS Vâlcea a semnat abuziv un contract de concesionare (în cazul păşunilor, arendă) cu firma italiană SC D.A. Probo SRL, cu sediul în Lugoj, reprezentată de Alessandro Dametto în calitate de administrator. Acest contract este ilegal fiindcă ADS a fost înştiinţată de mai multe ori cu privire la hotărârea Prefecturii Vâlcea, prin care muntele Dealul Negru se dădea în administrare comunei Malaia. Totuşi, sub conducerea fostului director pedelist (de conjunctură) Constantin Tanislav, contractul a fost semnat. Nici în 2011, după ce instanţa a dat câştig de cauză comisiei locale, respingând cererile Obştii Robeşti, ADS nu a vrut să rupă contractul cu italienii. Și pentru că instituţiile statului nu au fost sesizate, contractul s-a derulat. Numai că pe suprafeţele concesionate de ADS Vâlcea firmei SC D.A. Probo SRL, Primăria Malaia făcuse un alt contract de arendă, cu firma familiei Ganea, din localitate. Începând cu anul 2009, primăriile au mai putut lua direct subvenţii de la APIA doar dacă îndeplineau anumite condiţii. Și cum Primăria Malaia nu îndeplinea condiţiile, nu a mai primit subvenţie pentru păşunat. ,,Dacă nu mai aveam posibilitatea să mai luăm bani de la APIA, am făcut un contract de arendă cu Florin Octavian Ganea. N-a putut primi nici măcar o tranşă de bani pentru că era şi contractul dintre ADS şi firma italiană. Știţi bine că atunci când sunt două cereri de subvenţie pe aceeaşi suprafaţă, APIA sistează plata până la definitivarea conflictului. Aşa prevede OUG 125/2006 la articolul 7, alineatul 6. Ceea ce s-a şi întâmplat, nu s-a mai primit subvenţie. E păcat că proprietarii de animale din Malaia nu pot beneficia de bani, fiindcă nu vor unii să respecte legea”, a declarat primarul comunei Malaia, Sergiu Bogdan.

Instituţie fără noroc la directori

Chiar dacă în urma proceselor în instanţă şi a propunerilor trecute prin comisia locală şi cea judeţeană s-a făcut lumină în legătură cu titlurile de proprietate pe muntele Dealul Negru, ADS Vâlcea refuză cu îndârjire să facă protocolul de predare-primire cu Primăria Malaia. Obştile Fraţii Tărăşti şi Sălişte au primit titlurile de proprietate, dar nu fără bătăi de cap. Fostul director al ADS, Constantin Tanislav, a făcut adrese către Oficiul de Cadastru Vâlcea, cerând acestei instituţii să nu le intabuleze suprafeţele de teren. Directorul Gheorghe Dumitraşcu nu a marşat la inepţiile şi ilegalităţile lui Tanislav, astfel obştile putând să-şi dobândească proprietatea de drept. Constantin Tanislav, în calitate de fost director al ADS Vâlcea, a dat un mare chix, fiind unul dintre directorii total neprofesionişti, care au făcut o imagine proastă PDL-ului. Este cunoscut faptul că nu era mai deloc de găsit la birou, fiindcă bănănăia prin restaurantele şi cârciumile din Râmnicu Vâlcea. Care o fi motivul pentru care a acceptat Tanislav semnarea unui asemenea contract şi de ce oare s-a încăpăţânat atâta timp să-l rezilieze? Este o întrebare la care vor răspunde probabil instituţiile de control ale statului care, în urma mai multor sesizări, au intrat pe fir. Plecarea lui Tanislav de la ADS Vâlcea nu a rezolvat problema. În locul său a venit Ion Pârvulescu (PC). La aproape şase luni de când a preluat instituţia, Pârvulescu n-a rezolvat problema muntelui Dealul Negru, deşi a tot primit adrese în acest sens. Poate dacă va pleca şi el, iar la conducerea instituţiei va veni un profesionist, se va semna protocolul de predare-primire între ADS şi Primăria Malaia, iar lucrurile vor intra în normal. Și în legal.

Crişu Popescu (www.indiscret.ro)

Leave a Response