|marți, aprilie 16, 2024
  • Follow Us!

Sparle si soparle 28 februarie 2013 

Sparle si soparle 28 februarie 2013

• Deunăzi, conducerea centrală a Camerei de Comerţ şi Industrie a României a decis să propună Colegiului de Conducere al CCIR excluderea din sistem a camerelor din 9 judeţe, printre care şi Vâlcea (condusă de preşedintele Valentin Cismaru). Cele 9 camere în total s-au opus tentativei de preluare la CCIR a Registrului Comerţului, având în vedere că preşedintele Mihai Vlasov şi ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru (despre care se consideră că ar avea “relaţii amoroase”), pregătesc o lege prin care Camera de Comerţ şi Industrie a României va primi drept “cadou” afacerea bănoasă a Registrului Comerţului. În replică, reprezentanţii celor 9 camere au spus într-un comunicat de presă: “Chiar dacă ne veţi elimina din Camera Naţională, asumându-vă un evident abuz, nu veţi putea desfiinţa camerele. În consecinţă, indiferent de declaraţiile lui Mihail Vlasov, nu se va putea înfiinţa o altă Cameră în judeţele anterior menţionate, deoarece sistemul cameral este alcătuit din toate camerele judeţene (legiuitorul nu ţine cont de apartenenţa la CCIR). Legea Camerelor de Comerţ are forţă juridică superioară eventualelor prevederi ale statutului camerelor de comerţ”.

• Spre deosebire de un fost baron chimic de la Oltchim, despre Mihai Obăcescu, reprezentantul statului în adunarea generală a acţionarilor şi membru în consiliul de administraţie al societăţii, putem spune… că este sărac lipit pământului. Potrivit declaraţiei de avere, Obăcescu nu deţine terenuri, bijuterii, vile, maşini de lux şi conturi grase. Toată averea lui Obăcescu se reduce la un apartament modest de 65 mp în Bucureşti, o maşină Renault din 2002, iar anul trecut a încasat de la Ministerul Economiei suma totală de vreo 30.000 lei.

• Ziariştii de casă ai lui Roibu au lansat pe piaţă mizerabila dezinformare că Sindicatul “VictoriaÔÇ£ nu este legal constituit. Minciuna are picioare scurte! Aşadar, Sindicatul Victoria Oltchim a fost legal constituit, fapt atestat prin sentinţa civilă definitivă a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea nr. 11044 din 16.11.2012. Instanţa a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 62/2011. Aceia care contestă acest sindicat îi jignesc pe cei 636 de membri: ingineri, operatori chimişti, economişti, funcţionari, şoferi, muncitori etc.

• Administratorul judiciar Gheorghe Piperea urmează să se întâlnească săptămâna viitoare cu doi ziarişti vâlceni pentru o discuţie de câteva ore referitoare la subiectul: Oltchim. Aşteptaţi-vă la ce vă aşteptaţi mai puţin! Vorba lui Radu Tăcutu! Nu Olaru…

• Penibilă prestaţia televizată a “mogululuiÔÇ£ cu barbă. Și dinţi lipsă. Și neuroni idem. Disperat că-şi pierde caşcavalul din zona platformei chimice acesta s-a răţoit la preşedintele Cj Vâlcea, Ion Cîlea, pe care l-a acuzat de toate tâmpeniile sugerate de baronul chimic. Bărbosul a urlat ca din gură de şarpe că planul lui Roibu de redresare a Oltchimului este cel mai bun. De unde ştii măi tu? Te-ai uitat în portofel şi ai constatat această axiomă roibistă? Ipochimenul nu a reuşit încă să înţeleagă că “mortul de la groapă nu se mai întoarce!ÔÇ£. Amin!

• “Ziarul de VâlceaÔÇ£ monitorizează îndeaproape licitaţia din comuna Muereasca. Unul dintre constructori se laudă că el este câştigătorul. Înainte de a se pronunţa comisia de analiză a ofertelor! Primarul Ungureanu este un om prea vertical pentru a ceda presiunilor. Chiar şi la cele venite de la conducerea liberală. Rezultatul ne va lămuri pe toţi!

Leave a Response