|vineri, martie 29, 2024
  • Follow Us!

USG, cel mai mare poluator din judeţul Vâlcea 

USG, cel mai mare poluator din judeţul Vâlcea

Polonezii de la Uzinele Sodice Govora – Ciech Chemical Group SA sunt cei mai mari poluatori din judeţul Vâlcea. Și acest lucru nu-l spunem noi, ci instituţiile abilitate şi sutele de vâlceni care locuiesc în apropierea acestei unităţi economice. “Ne-au nenorocit plămânii, gospodăriile, maşinileÔÇ£ ÔÇô suţin vecinii USG la unison. Polonezii au făcut investiţii minime la Râmnicu Vâlcea, dar au tras din greu pe instalaţiile învechite. Profiturile au fost maxime, pe o piaţă a sodei cu preţuri în creştere, mai ales în ultimii ani. Puţini vâlceni cunosc că datorită acestor aspecte, USG a funcţionat 9 luni, în anul 2012, fără autorizaţie de mediu, fapt confirmat şi de o informare primită de la Ministerul Mediului: “În anul 2012 a fost efectuat un control de catre reprezentantii Garzii Nationale de Mediu. Cu ocazia acestui control, din data de 23.01.212, s-a constatat că societatea a desfăşurat activitatea specifica, fara sa fi obtinut si sa detina Actul de reglementare pe linie de mediu, respectiv Autorizatia Integrata de Mediu. La data verificarii, societatea functiona la cca 96 % din capacitatea instalata pentru soda calcinata si 50% pentru instalatia silicat de sodiu, folosind o norma specifica de consum de cca 6 kg amoniac (echivalent apa amoniacala)/tona de produs finit. Pentru neregulile constatate, respectiv lipsa Autorizatiei Integrate de Mediu, societatea a fost sanctionata cu amenda contraventionala, in valoare de 50000 lei.ÔÇ£

Agenţia Regională de Protecţie a Mediului (ARPM) Craiova a decis, şi la presiunea factorilor politici îngrijoraţi de o posibilă închidere a activităţii la USG, eliberarea autorizaţiei integrate de mediu nr. 68 din 12.09.2012 pentru societatea Uzinele Sodice Govora – Ciech Chemical Group SA,. Astfel, ARPM Craiova a autorizat desfăşurarea următoarelor activităţi la USG-CCG: instalaţii chimice pentru producerea de substanţe chimice anorganice de bază – carbonat de sodiu (capacitate de producţie 438.000 de tone pe an carbonat de sodiu brut); depozite de deşeuri care primesc mai mult de 10 tone de deşeuri pe zi sau având o capacitate totală mai mare de 25.000 de tone de deşeuri, cu excepţia depozitelor de deşeuri inerte; fabricarea săpunurilor; fabricarea varului; construcţia şi repararea materialului rulant; lucrări de instalaţii electrice; lucrări de instalaţii tehnico-sanitare; întreţinerea şi repararea autovehiculelor. Această autorizaţie integrată de mediu se va aplica tuturor activităţilor desfăşurate sub controlul întreprinderii de la primirea materiilor prime şi auxiliare pe amplasament până la expedierea produselor finite, inclusiv managementul deşeurilor de la punctul de colectare până la punctul de eliminare sau recuperare. Documentaţia depusă de SC Uzinele Sodice Govora – Ciech Chemical Group SA a avut la bază un studiu de evaluare a riscului ecologic asupra râului Olt, datorat deversărilor de ape uzate rezultate din procesele de fabricaţie ale întreprinderii, elaborat de Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare – ECOIND Bucureşti.

Concluzia este că acţionarul polonez majoritar la USG Râmnicu Vâlcea să-şi respecte angajamentele din autorizaţia de mediu şi contractul de privatizare şi să realizeze în regim de urgenţă investiţiile necesare pentru reducerea poluării.
ÔÇ¿ÔÇ¿

Leave a Response