|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Raul Rusescu, copilul modest din Vâlcea care a ajuns EROUL Stelei 

Raul Rusescu, copilul modest din Vâlcea care a ajuns EROUL Stelei

Raul Rusescu, fotbalistul care a scris istorie în partida din optimile Ligii Europa, are, ca mai toţi fotbaliştii valoroşi din România, un trecut modest care l-a făcut să muncească pe rupte pentru a putea ajunge mare. El s-a luptat cu încăpăţânare pentru visul lui de a fi fotbalist, în ciuda a două accidente grave care i-ar fi putut încheia cariera, şi a neajunsurilor din familie.

Raul Rusescu provine dintr-o familie modestă din Râmnicu Vâlcea, care locuia într-o garsonieră înghesuită. Pentru ca băiatul să poată merge la antrenamente şi să aibă parte de toată îngrijiriea necesară, mama sa a renunţat la serviciu.

Rusescu a început să joace forbal la 7 ani, într-un cartier din Râmnicu Vâlcea, iar acum se pregăteşte să ajungă cu Steaua pe Stamford Bridge, pentru meciul cu campioana Europei, Chelsea. Atacantul a deschis drumul „roş-albaştrilor” spre o performanţă care ar putea face istorie, marcând golul victoriei de la Bucureşti în faţa mult mai titratei formaţii engleze, iar returul se anunţă unul de foc pentru Steaua.

Vecinii din cartier îşi aduc aminte de copilul Raul Rusescu. „Îl ştiu de când era copil şi aveam alimentară, eu le-am dat mâncare la copii. Era un copil cuminte, s-au zbătut părinţii foarte mult. S-au zbătut, că îl duceau în cantonament şi plătea, plătea bani grei pe adidaşi, pe chestiilea alea pe la picioare”, spune „tanti Rodica” de la alimentară.

Oamenii din cartier îl ştiu ca pe „un copil modest, care a muncit” şi se bucură că acum are succes cu Steaua.

Primul antrenor al lui Rusescu, Cristi Bora, i-a devenit acum prieten şi naş de cununie. În anii copilăriei, când juca în liga a V-a, Rusescu a suferit două accidente grave, însă nimic nu l-a împiedicat să viseze la glorie.

„A căzut pe gheaţă şi şi-a rupt tibia şi peroneul prin clasa a VI-a sau a VIIÔÇôa”, povesteşte Cristi Bora. A doua accidentare a fost, însă, mai gravă: „S-a urcat într-un autobuz, a fost prins în uşile autobuzului, a căzut şi i s-a dezlipit coapsa”.

În cartierul unde a copilărit Rusescu, un alt puşti visează acum să-i calce pe urme lui Rusescu. Adoră Steaua şi speră ca într-o zi să ajungă la fel de bun ca Raul. „Fără Rusescu, Steaua n-ar fi ajuns atât de departe”, spune Ionuţ Albert Ștefan, un puşti îndrăgostit de minge la fel cum era şi Rusescu în copilărie.

Cu toate că Raul este acum un fotbalist bine plătit, părinţii lui nu aşteaptă să fie întreţinuţi din veniturile sale. Mama lui Raul este plecată la muncă în Italia, unde lucrează din 2003 ca asistentă medicală, iar tatăl fotbalistului este chimist în laboratoarele combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea. (Rtv.net)

Leave a Response