Poveşti triste cu BRD
Poveşti triste cu BRD
Din ce în ce mai mulţi (foşti) clienţi nemulţumiţi de serviciile prestate de BRD ne-au transmis în format electronic relatări despre experienţele nefericite avute în relaţia cu această bancă. În acest număr publicăm o mică parte din postările publicate online pe această temă:
• Alaltăieri am fost la ei să obţin primul credit din viaţa mea.
Pe lângă faptul că produsul lor e total neatractivÔǪ mi-au spus că au un credit nerambursat la ei, din 2006. După ce le-am spus că NU AM AVUT NICIODAT─é UN CREDITÔǪ la nicio bancăÔǪ mi-au spus că ÔÇô într-adevăr ÔÇô nu am avut un credit, ci un card de salariu care a expirat în 2006 (când mi-am schimbat locul de muncă). Debitul meu este de 16 ron (ajuns cu penalităţi cu tot la 24 ron). Pentru asta am fost trecut pe Black List la Biroul de CreditÔǪ cu ÔÇ£grad de risc înalt pentru neplată”. Când le-am spus că am acelaşi domiciliu din 1985, că am acelaşi număr de telefon din 1990 şi că am o căsuţă poştală sigură, la care primesc în mod constant corespondenţaÔǪ şi că NU AM FOST NICI M─éCAR O DAT─é NOTIFICATÔǪ mi s-a răspuns că am semnat un contract, şi că ar fi trebuit să consult Biroul de Credite, să văd care e statusul meu acolo.
Le-am repetat că NU AM AVUT NICIUN CREDIT.
Mi s-a spus că dacă doresc să fac creditul la ei, ÔÇ£ar putea ÎNCERCA să mă şteargă din sistem”. Mi se pare INCREDIBIL ca cineva să aiba tupeul să încerce să forţeze mâna cuiva atât de ostentativ. Eu înţeleg că au nevoie de clienţiÔǪ dar chiar atât de mare să fie disperarea?
• E singura bancă la care îţi faci card pentru tranzacţii online care nu merge online (că doar nu m-am ars doar eu) şi singura la care dacă îţi scoţi un credit de 10 milioane pe un an e dobanda mai mare decât rata. Încă nu-ţi ajung foile de creditare acasă dar ei deja te bagă în baza de date a datornicilor, te duci şi încerci să-ţi plăteşti ratele dar nu poţi pentru că nu ţi-au ajuns foile. Atunci de ce dracu` sunt băgat pe lista neagră? Luaţi-mi bani şi mă scoateţi! Păi vedeţi că nu se poate ÔǪ Bineinţeles cu nişte plângeri repetate la Bucureşti s-a rezolvat totul. Asta e doar povestea familiei mele.
• Eu cu BRD am avut nişte experienţe foarte neplăcute. Au reuşit chiar, ducându-mă să ataşez un cont în euro celor în lei şi dolari, să mă facă să-mi închid toate conturile la ei, operaţiune care a luat încă o oră şi jumătate (au inventat tot felul de pretexte, doar-doar oi renunţa). Colac peste pupăză, am descoperit că plăteam în continuare din conturi comision de administrare pentru un card pe care-mi intra bursa de student, neactiv de mai bine de un an. La nedumerirea mea în legătură cu colegii mei care nu erau la curent cu faptul că acel card este înca activ, mi-au răspuns „şugubăţ” că vor afla atunci când valoarea comisioanelor de administrare datorate băncii vor depăşi două milioane de lei (vechi).
• Coleguţii, să vă spun ce am păţit cu BRDul. Nu am reuşit să închid un cont vreme de 45 zile ptr.că de fiecare data trebuia ba să mai achit ceva ca să acoper taxa de administrare ba să mai retrag ceva ptr că depuneam prea mult şi între timp se modificau dobânzile, taxele şi p…da mamii lor nu mai ştiu ce.
SOLUȚIE: du-te la o sucursală de cartier, pune ochii pe vreo fătucă din asta, cum ii zice….., angajată, fă-i puţini ochi dulci şi fă-o să bage foarfeca în card.
Stai că nu am terminat, calculează ziua astfel încât cea de-a 30 zi care urmează să fie lucrătoare şi de preferat în cursul săptămânii, ptr. că atunci trebuie să închizi contul, zi în care te prezinţi tot acolo, cu CI în mână şi durează 3 min. ȘI AI SC─éPAT. Cu OPC s.a.m.d. nu faci nimic ptr că ai semnat.
• Că am dat peste acest topic , nu pot să nu spun şi câteva vorbe despre îm….îţii de la BRD banca care în trecut m-a scos din sărite. Nişte l….re cu care nu merită să faci afaceri . Mărturisesc că de curând am mai făcut rost de ceva parale, cam 36 mii euro şi m-am dus unde am văzut cu ochii numai la BRD NU!
• 1. Aveam 11000 euro în cont curent şi după câteva luni în care eu tot scoteam din ei, am fost sfătuit să-i transfer în altfel de cont ( parcă ATU Cont) care mi-ar aduce dobanda în valută. Nu mă interesa căci erau bani de tocat, dar am zis să fac ca ei, că prea o zic cu foc. Ei şi nu spuneţi că după câteva luni m-am trezit cu scrisorica acasă cu extrasele de cont în care unul cu ZERO euro! Am crezut că e o glumă, că poate am fost furat! Nu, era contul iniţial pe care idioata de funcţionară (BRD Iuliu Maniu spre Auchan), nu m-a pus să-l închid.
Și mă trezesc că-s bun de plată al comisionului de menţinere al lui.
A trebuit să completez formulare tipizate pentru închidere. Deci se putea fir-ar ei ai dracului!
2. De fapt de la acea dată fără ştirea deponenţilor, ei au început să trimită acasă extrase de cont! Aşa ca să ştie şi vecinii de ce bani dispui. Ca să nu mai spun că am nişte prieteni care au divorţat, soţul aflând că soţia are 25.000 euro în cont la BRD fără ştirea lui. Ea lucrase în afaceri şi şi-a permis! Uite ce fac ji….iile…
Am fost la BRD , am făcut scandal să nu-mi mai trimită acasă extrasele şi tot aşa mi-a dat formulare de completat pentru renunţare… Se putea dar de ce mama dracului nu mi-au cerut iniţial să completez pentru accept de primire prin poştă ??
• BRD-ul e cea mai ne…..ţită bancă posibilă. Din păcate am la ei un card de student ( fără niciun cost zic ei, cu ff multe costuri zic eu), pe care primesc atât bursa de la facultate, cât şi salariul. În fiecare lună imi opresc cel putin 7 lei doar pentru administrare, plus că îmi ia bani de fieacare dată când mi se virează salariul/bursa sau verific soldul. Plătesc cel puţin 10 lei pe lună pentru că e gratis!!!!!
• Acum vreo 10 ani am făcut un împrumut la ei pentru cumpărarea în rate a unei Dacii. Împrumutul a fost făcut pe 5 ani, dar eu l-am achitat din primul an. Toate bune şi frumoase până anul trecut când mă trezesc cu o scrisoare de la BRD care mă anunţă că în curând banii din contul meu nu vor mai fi suficienţi pentru a acoperi taxa lunară de administare cont. Trecând atâta vreme, am şi uitat efectiv că eu am avut vreodată treabă cu ei, dar din curiozitate am dat telefon să-i întreb, poate m-au confundat cu alticineva. Când colo, ce să vezi? Mi se spune că am deschis la ei un cont acum 10 ani, bla, bla, bla, şi că la vremea respectivă mi-au cerut să plătesc mai mult decât trebuia şi astfel au fost suficienţi bani până în ziua de azi ca să mi se reţină lunar comisionul respectiv !!! I-am întrebat de ce nu m-au anunţat până acum, ca să merg şi să retrag acei bani şi să închid nenorocitul ăla de cont şi mi-au zis că au crezut că aşa doresc eu, să ţin acel cont deschis, dar acum că nu mai sunt bani destui au găsit de cuviinţă să mă informeze… Îmi venea s-o strâng de gât pe nenorocita aia de la telefon ! M-am dus imediat la bancă şi am închis contul pe loc. Am aflat că mi-au tocat în acest timp vreo 4 milioane, care nu-i o sumă importantă pentru mine, dar faptul în sine mă dezgustă…