|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Mai puţină birocraţie, mai multă eficienţă în activitatea instituţiilor statului 

Declaraţie politică a senatorului Laurenţiu Coca:

Mai puţină birocraţie, mai multă eficienţă în activitatea instituţiilor statului

Filosofia care a stat la baza Ordonanţei de urgenţăGuvernului nr. 93/2-12 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară este una în acord cu cerinţele şi cu tendinţele care se poartă în aceşti ani în dezbaterile publice, în concepţia şi practica insuflate de instituţiile europene şi internaţionale. Totodată, apreciez că Sistemul de Supraveghere, format din cele trei instituţii, a funcţionat bine şi până în prezent. Parlamentul a analizat şi a aprobat anual rapoartele comisiilor de supraveghere şi le-a dat aprecieri pozitive de fiecare dată. A fost o perioadă de învăţare, de specializare atât a personalului care lucrează în domeniul reglementării şi controlului cât şi a agenţilor care joacă pe aceste pieţe, de un specific aparte.

Consider însă că acest obiectiv de început, de formare a pieţii, cu tot ce presupune acest proces, a fost îndeplinit şi că acum ne aflăm într-o altă etapă de la care avem şi alte aşteptări. La acestea mă voi referi în continuare.

În primul rând, piaţa din acest domeniu, cea a fondurilor de pensii private, cea a valorilor mobiliare şi a asigurărilor nu este fiecare în parte şi nici toate la un loc atât de extinsă încât să necesite fiecare o instituţie publică separată de supraveghere, cu cheltuielile de rigoare. În alte state se întâmplă acest lucru dar pieţele acelea au dimensiuni incomparabil mai mari decât se petrec lucrurile la noi. La vremea creării lor şi noi ne-am pus mari speranţe în dezvoltarea acestora. De exemplu, în dezvoltarea burselor şi a pieţii de capital în ţara noastră. La rândul lor, fondurile private de pensii cunosc o evoluţie mult prea lentă faţă de aşteptări. Dacă avem în vedere piaţa asigurărilor, cu toate că are o continiutate mai îndelungată şi că în ultimii ani i-am creat noi deschideri – printr-o legislaţie îmbunătăţită – şi spre alte oportunităţi, amintesc aici doar despre asigurarea locuinţelor, totuşi primim date că nici aceasta nu stă pe roz. Am aşteptat de la cele trei pieţe să joace rolul unui factor substanţial de dezvoltare economic şi socială, să dovedească o contribuţie mult mai consistentă la formarea capitalului autohton de investiţii în marile proiecte ale României. Acestea fiind realităţile, cred că o abordare de fond a organizării autorităţilor de supraveghere se impunea şi felicit Guvernul pentru elaborarea Ordonanţei care ne propune o schimbare cantitativă şi calitativă în domeniu.

Spun cantitativă deoarece avem de-a face cu o simplificare administrativă, o reducere a birocraţiei, o amelioare a supleţei sistemului de supraveghere printr-o singură autoritate în loc de trei. Gandiţi-vă că în loc de trei consilii de administraţie, de trei preşedinţi, de trei secretari generali, de trei sedii administrative rămâne doar cate unul. Se reduce numărul de şefi, de personal administrativ şi, corespunzător acesteia, se reduc cheltuielile cu administrarea sistemului de supraveghere financiară. Dar este şi o schimbare calitativă pentru că este vorba de crearea unei instituţii puternice, independente, responsabile şi capabilă de o adevărată autoritate profesională şi administrativă. Desigur, ar mai fi o condiţie: se poate ajunge la un nivel superior doar dacă vom căuta şi vom promova în fruntea acestui organism pe cei mai buni manageri şi experţi pe care societatea noastră şi piaţa de resort i-a confimat. Avem mari aşteptări de la noua autoritate şi de la echipa care se va angaja să crească piaţa financiară, să contribuie mai substanţial la noile proiecte de investiţii. Nu doresc să intru în mai multe amănunte şi nici să generez discuţii în contradictoriu, dar dacă banii care se fac pe piaţa valorilor mobiliare şi care se strâng în fondurile de pensii sunt ţinuţi în depozite la bănci si nu merg către investiţiile de modernizare a ţării şi desigur de creştere a randamentelor contribuţiilor, atunci nu vom ajunge prea departe, pentru că şi contribuabilii, fie salariaţi fie angajatori, pot săÔÇôşi ţină banii în bancă fără să mai plătească cheltuieli de administrare a fondurilor. Cum spuneam la început, ne aşeptăm ca aceste fonduri să fie şi soluţii la problemele sociale pe care le acoperă dar şi surse de investiţii în dezvoltare şi modernizare economică.

Am susţinut această Ordonanţă cu o serie de amendamente, urmând ca din 15 aprilie autoritatea să intre în funcţiune.

Iar pe 15 martie 2014 aşteptăm un raport din partea preşedintelui ASF care să dea satisfacţie speranţelor de îmbunătăţire a performanţelor pietelor de capital, de asigurări şi ale fondurilor de pensii private. Vorbim de un organism de autorizare, reglementare şi de control foarte important, dotat din punct de vedere legislativ cu toate competenţele necesare pentru a-şi îndeplini atribuţiile de o manieră exemplară şi căruia îi incumbă o răspundere deosebită.

Leave a Response