|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Furt „de sezon” în comuna Ghioroiu 

În data de 10 septembrie a.c., poliţiştii Postului de Poliţie Ghioroiu au fost sesizaţi telefonic de către P. Nicolae, angajat la o societate comercială din localitate, despre faptul că 2 bărbaţi sustrag de pe un teren arendat de societatea respectivă, porumbi, ştiuleţi, cu ajutorul unui atelaj hipic. În urma sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului constatând că aspectele sesizate se confirmă, iar la o distanţă de aproximativ 300m faţă de cultura de porumb, într-o vâlcea în pădure, a fost identificată o căruţă încărcată în proporţie de 50% cu porumbi, ştiuleţi. Astfel, au fost depistaţi P. Adrian şi Z. Aurelian, ambii din comuna Ghioroiu, care au recunoscut comiterea faptei şi au declarat faptul că, după ce au pus porumbul în căruţă, aceasta a alunecat pe o pantă în pădure şi s-a oprit într-o vâlcea,  neputând să o mai scoată de acolo. S-a procedat la cântărirea porumbului din căruţă şi s-a constatat că acesta are o greutate de 120 kg., după care, întreaga cantitate a fost predată reprezentanţilor societăţii păgubite. În cauză s-a întocmit dosar penal faţă de cei 2 bărbaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Leave a Response