|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Istoria ruinată a Olteniei – judeţul Vâlcea 

istorie ruinataCitind site-ul adevărul.ro am dat peste o relatare a unui blogger care merită toată atenţia şi care ar trebui reprodusă tocmai pentru ca cineva să ia atitudine. Faptul că mulţi dintre aleşii noştri se gândesc mai întâi la buzunarul lor şi apoi la ceea ce trebuie să facă din funcţia pe care o ocupă, este deja un fapt cotidian. Deşi nu ar trebui ca lucrurile să stea astfel, suntem în măsură doar să constatăm. În trecut am scris despre bisericile din patrimoniu Olteniei, locaşuri de cult care se năruie împreună cu istoria ce o poartă. Azi preluăm în câteva articole diferite relatările lui Marcel Radut Seliste despre ce  se întâmplă în juteţele Olteniei, bogate în patrimoniu turistic şi istoric, dar care în ciuda potenţialului, înregistrează adevărate drame. Turiştii care vizitează Băile Govora pot descoperi Casa ,,Gheorghe Petre – Govora”, un monument istoric în care funcţiona cândva colecţia de arheologie şi artă religioasă a zonei.

Clădirea a fost revendicată şi retrocedată proprietarului, iar ulterior a fost închiriată Muzeului Judeţean ”Aurelian Secerdoţeanu”, contractul de închiriere expirând în primăvara acestui an. Clădirea se află în stare avansată de degradare şi sunt necesare sume destul de mari pentru a fi restaurată şi salvată. Cine va fi salvatorul acestui important obiectiv de patrimoniu?

În judeţul Vâlcea poate fi vizitată Cula ”Greceanu”, din cadrul Complexului Muzeal de la Măldăreşti, obiectiv de patrimoniu reprezentativ pentru regiunea Olteniei, datat din sec. XVIII şi ctitorit de boierul Măldărescu Gheorghe. Clădirea a fost inclusă în Proiectul ,,Case memoriale din ţara noastra”, iniţiat de Asociaţia Centrul Ecologic ,,Green Area” şi finanţat prin POR 2007-2013, Axa prioritară 5 – dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, D.M.I. 5.3 – Promovarea potenţialului turistic şi creşterea infrastructurii necesare, in scopul creşterii atractivităţii Romaniei ca destinaţie turistică”, cu o valoare de aproximativ 1.000.000 lei şi demarat la 29.12.2010. Nu este vizibil vreun rezultat al acestui proiect în starea de deteriorare tot mai accentuată a clădirii, probabil că nici nu s-a vizat restaurarea, ci doar o oarecare promovare ca ”obiectiv turistic” (sic!).

Un alt obiectiv de patrimoniu din Judeţul Vâlcea este Cula ”Zătreanu” (datată 1754, refăcută în sec. XX, ctitor fiind boierul Radu Zătreanu), situată în comuna Zătreni. Clădirea este părăsită de mai mulţi ani, se află într-o accentuată stare de degradare şi sunt necesare lucrări urgente de restaurare şi consolidare.

Conacul ”Oromolu” este situat în satul Vlăduceni, comuna Păuşeşti-Măglaşi. A fost construit în anii 1915-1916, după planurile arhitectului Petre Antonescu. În perioada 1954-2005, în imobil a funcţionat o secţie a Spitalului Judeţean Vâlcea. Mihail Oromolu (n. la 16 febr. 1875, în Rm. Vîlcea – m. la 29 martie 1945, la Bucureşti) a fost un important jurist, om politic şi publicist din perioada interbelică. A fost prefect de Dolj (1912-1913), membru al Partidului Conservator, deputat şi senator (1914 -1938), membru al Partidului Conservator Democrat (1918), ministru al Industriei în guvernul Take Ionescu (1921-1922), lider al PNL Dolj, susţinător activ al desăvârşirii unităţii naţionale a României. Nu în ultimul rând, amintim că Mihail Oromolu a fost şi guvernator al Băncii Naţionale a României în perioada 1922-1926.

În anul 2010, Banca Naţională a României a cumpărat Conacul ”Oromolu” de la Finanţele Publice Vâlcea (proprietatea fusese deţinută de o societate comercială vâlceană cu mari datorii la bugetul de stat), oficialii BNR declarând că reabilitare a imobilului şi a parcului înconjurător reprezintă o prioritate. Presa locală vâlceanu anunţa în vara acestui an că BNR ar intenţiona, la aproximativ trei ani de când a preluat Conacul ”Oromolu”, să lanseze lucrările de restaurare ale clădirii aflată, deocamdată, în stare de degradare accelerată.

Conacul ”Lahovary”, un alt obiectiv de patrimoniu reprezentativ pentru istoria Olteniei, datat din prima jumătate a sec. XIX, situat în comuna Budeşti, se află într-o stare foarte proastă de conservare, fiind uneori folosit ca depozit, iar vecinătatea a fost transformată în spaţiu de parcare pentru o firmă de transport.

Conacul ”Băbeni”, amplasat în oraşul Băbeni, este abandonat de mai mulţi ani şi se află într-o stare de gravă deteriorare.

Conacul ”Săndulescu”, datat la sfârşitul sec. XIX, situat în comuna Alunu, este o clădire boierească, cu ornamentaţie exterioară bogată, cu un beci de mari dimensiuni, o adevărată bijuterie arhitectonică. Imobilul se deteriorează accelerat şi se poate prăbuşi, ca de altfel majoritatea clădirilor de patrimoniu abandonate, la primul cutremur.

Un alt obiectiv de patrimoniu, anume Podul de la Gura Lotrului, din zona Brezoi-Văratica, este în pericol de a fi dărâmat, deşi are o vechime de peste 100 de ani. Deocamdată a fost salvat de la distrugere de locuitorii satului Văratica, printr-o adevărată revoltă care a avut loc acum câteva luni.

Sursa: turismistoric.ro

One Response to Istoria ruinată a Olteniei – judeţul Vâlcea

  1. GHEORGHE SPORIS

    Apropos, legat de „Podul de peste Olt” de la Gura Lotrului, aţi uitat să treceţi acolo şi „cei din satul Drăgăneşti”. Peste acest pod au trecut şi locuitorii Ţării Loviştei”, care veneau cu treburi la Brezoi – capitala acestui ţinut din nordul judeţului Vâlcea. Aici, la Brezoi, era ca şi azi, locul de judecată al celor impricinaţi, care veneau să-şi caute dreptatea. Toţi treceau Oltul peste acest pod şi încă mai trec locuitorii celor două sate citate mai înainte. Domnul Sofianu, care l-a preluat prin nişte afaceri dubioase de la fostul „patron”, pe numele său – Nicolae Barbu – vinovatul numărul unu, să-şi mai pună pofta în cui.
    …am fost şi eu acolo… printre protestatari.

     

Leave a Response