Primarul interimar al Râmnicului, Gigi Matei, a făcut o vizită la două şcoli din zona de Nord
În ajunul începerii noului an şcolar, viceprimarul cu atribuţii de primar Gigi Matei a făcut marţi dimineaţă o vizită la două şcoli din zona de Nord a oraşului, ocazie cu care a analizat modul de executare a lucrărilor de reabilitare şi igienizare şi a discutat cu conducerile unităţilor de învăţământ despre necesităţile curente. Astfel, la Colegiul Energetic au fost verificate lucrările de la instalaţiile termice şi de la grupurile sanitare, iar la Liceul Tehnologic ”Henri Coandă”, conducerea unităţii a mulţumit primăriei pentru fondurile alocate reabilitării reţelei de încălzire şi achiziţionării unei maşini şcoală marca Logan. ”În acest an, Primăria Râmnicului a făcut un efort financiar deosebit alocând o sumă importantă pentru reparaţii şi reabilitări la şcolile din oraş, astfel încât noul an şcolar să le găsească în condiţii propice desfăşurării procesului de învăţământ.
Buna stare a unităţilor de învăţământ a fost şi este o prioritate a administraţiei locale şi, ca urmare, au fost făcute lucrări la majoritatea lor, cu precădere la cele preşcolare. Sunt conştient că mai sunt multe de făcut aici, dar cu efortul de anul acesta ne apropiem de ceea ce ne dorim cu toţii: să avem şcoli primitoare, dotate corespunzător cu mobilier şi echipamente”, a declarat primarul interimar Gigi Matei.