Miercuri, 25 septembrie, termen pentru plăţile anticipate aferente trimestrului III 2013
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea informează persoanele fizice organizate ca: întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane fizice autorizate, care realizează venituri din activităţi independente (comerciale, prestări servicii), precum şi din profesii libere şi cei care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor, indiferent dacă sunt impuşi în sistem real sau la normă de venit, că au obligaţia să efectueze plăţi anticipate în contul impozitului pe venit aferent trimestrului III 2013.
De asemenea, contribuabilii care desfăşoară activităţi independente sau profesii libere vor plăti la unitatea fiscală de domiciliu al contribuabilului: contribuţia de asigurări sociale (CAS) în cotă de 31,3% şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate (CASS) în cotă de 5,5% reprezentând plăţile anticipate aferente trimestrului III 2013.
Conturile în care se încasează contribuţiile sunt:
– 22.21.03.12 „Contribuţii de asigurări sociale de stat” datorate de persoane care realizează venituri din activităţi independente, activităţi agricole şi asocieri fără personalitate juridică;
– 26.21.05.03.02 „Contribuţii de asigurări sociale de sănătate” datorate de persoane care realizează venituri din activităţi independente şi alte activităţi şi persoanele care nu realizează venituri.
De reţinut!
Contribuabilii menţionaţi mai sus vor plăti impozitul pe venit şi contribuţiile sociale până miercuri, 25 septembrie a.c., la trezoreria de care aparţine unitatea fiscală în raza căreia au domiciliul.