Strada Calea lui Traian va fi închisă traficului rutier
În Râmnicu Vâlcea, ca în fiecare din ultimii ani, se va marca şi în această toamnă ”Săptămâna Mobilităţii Europene”, în baza unui parteneriat încheiat între Primăria municipiului, Agenţia pentru Protecţia Mediului Vâlcea şi Inspectoratul Şcolar Judeţean. În perioada 16 – 22 septembrie, în unităţi de învăţământ din oraş se vor desfăşura acţiuni de conştientizare a efectelor pozitive asupra mediului pe care le oferă alternativele la deplasarea cu autoturismul personal, respectiv mersul pe jos, deplasarea cu mijloace de transport nepoluante (biciclete) sau folosirea mijloacelor de transport în comun. Apogeul acestor acţiuni va fi duminică, 22 septembrie, când va fi marcată ”Ziua fără maşină”. Cu această ocazie, Calea lui Traian va fi închisă traficului auto între orele 10.00 – 12.00 pe porţiunea cuprinsă între intersecţiile cu strada Regina Maria şi bd. Tudor Vladimirescu, aici urmând să fie organizate mai multe concursuri: de biciclete, de desene pe asfalt, de role etc. În acelaşi interval orar, autobuzele SC ETA SA vor circula în regim gratuit pe toate traseele, încurajându-se astfel utilizarea în mai mare măsură a transportului urban de călători. Municipiul Râmnicu Vâlcea s-a înscris deja pe site-ul http://www.mobilityweek.eu, alăturându-se, astfel, altor 44 de oraşe din România în această campanie ce a depăşit, în ultimii ani, cadrul european, derulându-se la nivel mondial.