Mai multe bănci vor să finanţeze activitatea OLTCHIM
În cadrul întâlnirii săptămânale a miniştrilor Cabinetului Ponta cu Grupul Senatorial PSD, ministrul Varujan Vosganian a fost întrebat de către senatorul PSD Laurenţiu Coca: ,,După cum bine cunoaşteţi, intrarea în insolvenţă a Societăţii OLTCHIM Rm. Vâlcea, la 31 ianuarie a.c., nu a reuşit până la această dată să îmbunătăţească situaţia economică şi financiară a Combinatului, chiar dacă consorţiul administratorilor judiciari a dat garanţii că va aplica o strategie coerentă, integrată şi eficientă care să determine stoparea prăbuşirii şi redresarea activităţii productive a acestei mari unităţi.
Întrebarea mea este, cum credeţi că va evolua situaţia Oltchimului până la sfârşitul anului?
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian a afirmat că Oltchimul va deveni bancabil, căpătând astfel girul unor bănci private.
“’Am vorbit despre proiectul Oltchim şi am arătat că în această
săptămână creditorii ar trebui să aprobe o finanţare pe care o vom
anunţa în câteva zile şi dacă ea se va realiza va fi o performanţă
extraordinară pentru că Oltchim, care era aproape de dispariţie la
începutul anului, devine bancabil şi capătă în acest fel girul unor
bănci private. Apoi la sfârşitul lui septembrie va fi prezentat
raportul de evaluare şi ‘Oltchim doi’ curăţat de datorii creditorilor,
urmând ca luna octombrie să fie luna începerii negocierilor cu
posibilii clienţii a precizat Varujan Vasganian.’’