|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea va organiza concursul „Ciclism profesionist pe şosea” 

Sosea

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea anunţă că în data de 28 septembrie, judeţul nostru va fi din nou gazda unui concurs cu impact major în lumea sportului. Dacă în urmă cu puţin timp la Râmnicu Vâlcea se vorbea de “Orientare în alergare”, acum se poate vorbi de “Ciclism Profesionist pe Şosea”, concurs care va cuprinde următoarele categorii de vârstă: Elite Băieţi Juniori 17-18 ani (cei mai mici de 17 ani trebuie să vină cu acord scris din partea părinţilor, inclusiv cu aceştia); Băieţi 18-29 ani (cei mai mici de 18 ani trebuie să vină cu acord scris din partea părinţilor, inclusiv cu aceştia); Băieţi 30-39 ani; Băieţi 40-49 ani; Băieţi 50 +; Fete 18-29 ani; Fete 30+. Campionatul Road Grand Prix 2013 va avea o lungime de 102.53 km, traseul fiind împărţit în 3 secţiuni, suprafaţa de rulare fiind în totalitate pe asfalt. Sportivii profesionişti vor avea asigurarea obligatorie cuprinsă în licenţa eliberată de Federaţia Română de Ciclism. Participarea sportivilor amatori se face pe propria răspundere. Fiecare participant este responsabil de starea sănătăţii, pregătirea fizică şi psihică, dar şi de aptitudinile necesare participării într-o competiţie sportivă. Totodată, participanţii îşi asumă întreaga responsabilitate pentru funcţionalitatea bicicletei şi a echipamentului tehnic utilizat. Se recomandă participanţilor un control medical preventiv anterior participării la competiţie. Cicliştii au obligaţia de a se prezenta în zona PARC ÎNCHIS de start cu 15 minute înaintea orelor lor de start – sâmbătă 28 septembrie, ora 10:00. Orice sosire cu întârziere la startul concursului va fi penalizată. Numărul maxim de biciclete admise este de 350, iar taxa de înscriere 60 lei. Plata se face prin ordin de plată o dată cu înscrierea în competiţie, în contul organizatorului sau, în cazuri excepţionale, la faţa locului înainte de competiţie. Taxa de înscriere se returnează în următoarele condiţii: 100%, în cazul anulării competiţiei din vina exclusiv a organizatorului; 50%, ciclistelor/concurenţilor care din motive de forţă majoră, atestate/certificate de către FRC, sunt în imposibilitate de a lua startul.

Leave a Response