Şedinţă fulger 

„A scăpat şeful!” Vestea zbură „ca vântul şi ca gândul”, cum ar fi zis baba Ghiana din Zăvoi, ghicitoarea dată dracului” de foarte mulţi… Mamă, ce veste!” Marfă! „Depozit, neică, nu altceva!”… Astfel., ziariştii nu făcură rabat de la un asemenea „ospăţ”. Nici oamenii de rând nu rămaseră pasivi. Îşi ciuliră urechile şi-o recepţionară necenzurată. Aşa cum se născuse. Goală. Goală puşcă! Şi iarba se zbârli, şi florile îşi deschiseră ochii brusc. Nu de altceva, dar curiozitatea e ciudată, oameni buni! „Uite, bat şi clopotele!”
Şi, dinspre Sala mare a Sporturilor, amplasată chiar în centrul oraşului, se auzi un clopoţel, care clopoţea, tot clopoţea vârtos. „A dracului veste! Pe cine o fi atins, Doamne, de a strâns atâta lume?”
– Nu se poate, aşa ceva! Domnilor! Vreau…
– Faceţi linişte! Liniştee, vă rog! Şi iar se auzi clopoţelul, asemeni unui bici, peste larma din sală.
– Nu se poate aşa, ceva!
– Ba, uite, că se poate!
– Linişte, vă rog! Domnilor, vă cer să vă respectaţi!
– Mai tacă-ţi fleanca, măi! Că aici e trădare…
– Trădare-trădare?
– Da, domnule! Şi şantaj! Şi măgărie…
– Liniştee! Şi iarăşi clopoţelul se auzi!
– Domnule deputat, vreţi să mă lăsaţi să vorbesc?
– Vă rog!
– Cine l-a nominalizat, domnule pe el?
– Ha-ha-ha-ha! râseră mai toţi.
– Linişte, domnilor! Că ne facem de râs, ditamai partidul viperal! Linişte!
– Păi, nu vezi, domnule, că bat câmpii?
– Vă rog, domnule Delaprânz, aveţi cuvântul!
– Domnilor, recunosc şi domnul Navâj poate să confirme…Nu eu l-am recomandat. Altcineva a fost cu ideea şi, iată, unde am ajuns! Este, domnule Navâj? Am eu vreo vină în această întâmplare…
– Nu vă mai cocoloşiţi atât, domnilor! Că şi eu sunt piperal, domnilor, şi nu vreau să ne credeţi proşti!
– Ha-ha-ha-ha-ha! râsul izbucni iar în sală.
– Viperal, băăă! Nu piperal!
– Liniştee, tov…domnilor! Şi iar clopoţii clopoţelul.
– Ce ruşine pe noi, domnilor!…Păi, dumneavoastră ştiţi cât ne-a ştirbit imaginea, acest Boncănici? Realizaţi, domnilor? Ori sunteţi mulţumiţi!
– Aşa e, domnule vice Scoică! Dar de ce nu vă întrebaţi chiar dumneavoastră! Nu credeţi că partidul piperal…
– Viperal, băăă! răsună iar corul gloatei din sală.
– Piperal-viperal…tot un drac!
– Ruşinee! Afară cu el! Ruşine!
– Liniştee, domnilor! Vă rog!
– Se a-u-de, domnilor? îşi începu, silabisind, discursul şi vicepreşul Navăj. Ori vreţi ca şi pe voi,neascultatorilor,asemeni bătrânilor- răi platnici, să vă mutăm undeva… la ţară. Că, aşa vă manifestaţi! Ca într-un ghetou! Păi, nu se poate vorbi şi „cilivizat” domnilor? Nu este de ajuns, că am fost înşelaţi de acest neruşinat Boncănici?
Păi, domnilor, noi suntem viperali din tată-n fiu şi asta trebuie să şi facem! Înţelegeţi?
– Ura! Ura! Ura! se auzi sacadatul urlet al gloatei „piperale” din sală, apoi, un ropot de aplauze se năpusti spre urechi, iar Na-vâj! Na-vâj! Na-vâj!, vâjâind, se luă la întrecere cu ecoul… „Ce să fie? Ce să fie?” Se întrebau câţiva brabeţi asistenţi, întâmplător aflaţi pe-o creangă de zarzăr înflorit, dar şi femeia de serviciu a Sălii mari a sportului, care rămăsese înfiptă în coada măturii, rânjind amar spre mine, care nu înţelegeam nimic…
– Auzi, domnule, ce fac ăştia! S-a supărat pe directorul ăla, Boncănici, viperal de-al lor, care a refuzat salariul de 70.000 lei.
Păi, în loc să fie mândri, ai dracului să fie, ei fac şedinţă-fulger, domnule, ca să-l critice… Păi, spune şi dumneata, domnule, e corect? Fir-ar ei ai dracului de hoţi! Şi, clopoţelul iar se auzi… Linişte, vă rog!”…
George Achim